Categorii
Blog Sănătate și wellbeing

Ce sunt xenoestrogenii și de ce ar trebui să ne preocupe

Draga mea, nu știu dacă ești la curent cu acest termen sau dacă doar ți-a trecut pe la ureche. În oricare dintre cazuri, cel mai bine e să te așezi și să începi să îl aprofundezi, indiferent de vârstă. Poate ai o fiică la pubertate sau poate dorești să ai un copil sau poate sănătatea ta lasă de dorit și ai diferite semne în acest sens. Oricum ar fi și mai ales dacă obișnuiești să te bucuri de odorizante de cameră sau de mașină, dacă folosești produse convenționale de curățenie sau de îngrijire, dacă umbli mult cu bonuri de casă sau cu sticle/caserole de plastic, dacă folosești pentru meniu cutii de conserve, dacă te machezi cu produse convenționale, dacă folosești folii de aluminiu și de plastic pentru ambalare și depozitare, dacă iei contraceptive și dacă stai în mediu în care se umblă cu vopseluri ori alt mediu toxic, în zone cu poluare ridicată, trebuie să știi mai multe lucruri despre de ce xenoestrogenii nu sunt buni.

Așadar, xenoestrogenii sunt chimicale care se comportă similar estrogenului din corp. Astfel, aceste substanțe pot interacționa cu funcțiile normale ale estrogenului endogen/deja existent în corp și de aceea este un lucru periculos. Aceștia se mai numesc și perturbatori endocrini (impactează funcționarea glandelor suprarenale, a tiroidei, cantitatea de testosteron si echilibrul dintre estrogen si progesteron – important pentru echilibrul nostru general) sau perturbatori ai echilibrului hormonal, pentru că pot apărea dezechilibre hormonale ca urmare a expunerii la xenoestrogeni.

De ce nu e bine să fim copleșite de xenoestrogeni

Se știe că estrogenul pentru femei are o importanță deosebită pentru sănătatea oaselor, pentru fertilitate, pentru sănătatea cardio-vasculară și, desigur, pentru echilibrul hormonal din corpul nostru. Doar că atunci când, pe lângă estrogenul nostru, în corp intră xenoestrogenii, cantitatea totală de estrogen crește și ajungem să vorbim despre dominanță estrogenică. Adică în acel moment cantitatea de estrogen din corp e mai mult decât poate echilibra progesteronul și apare dezechilbrul.

Efectele xenoestrogenilor asupra noastră

Printre cele mai comune efecte pe care le vedem în jurul nostru au legătură cu incapacitatea de concepție (atât la femei, cât și la bărbați), dar și pubertatea precoce. Atacate din toate părțile, fără măcar să știe, ca urmare a consumului de alimente și a tot ce spuneam mai sus din mediu, fetele noastre ajung la pubertate și mai devreme de 10 ani. Iar la maturitate întâmpină mari dificultăți din momentul în care încep să își dorească un copil.

Dar efectele pot fi și în plan al: ciclului menstrual abundent și dureros ori neregulat, durerilor de sâni indiferent de faza ciclului menstrual, sindrom de ovar polichistic, endometrioză, fibroame, tumori, infecții genitale.

Și bărbații pot fi afectați, de la probleme de concepție până la probleme cu prostata, tumori testicule etc.

Femei, bărbați și copii deopotrivă pot dezvolta din cauza xenoestrogenilor, în timp, diferite probleme cu imunitatea, alergiile, funcția cognitivă – atenție, concentrare, motivație, ceață mentală.

Deci xenoestrogenii sunt chimicale sintetice eliberate în mediu prin pesticide, erbicide, procese industriale, reziduuri. Acestea intră în alimentele pe care noi le consumăm, fiind apoi stocate în corpul nostru mai ales în țesutul adipos. De aceea este foarte periculos, printre altele, să adunăm un strat mare de țesut adipos în jurul taliei.

Dieta noastră bazată preponderent pe carne grasă, mult pește, lactate (lapte, unt, brânză), poate conduce în timp la acumularea de xenoestrogeni în corpul nostru. Aceștia pot fi eliberați din corp în cazul pierderii în greutate (arderea grăsimii, reducerea țesutului adipos) sau în timpul perioadelor de post.

Pe de altă parte, xenoestrogenii pot intra în alimente și ca urmare a procedurilor de depozitare. Pentru ca alimentele să țină mai mult, în timpul procesării acestora se adaugă conservanți precum parabeni. Acești parabeni au proprietăți estrogenice și pot afecta echilibrul hormonal. Se ajunge la dominanță estrogenică, o condiție în care nivelul estrogenului din corp este extrem de mare. Iar această discrepanță distruge și echilibrul care ar trebui să existe între toți hormonii noștri. Am scris AICI despre dominanța estrogenică și ce implică ea pentru noi, femeile.

Să nu uităm că recipientele din plastic sunt des folosite pentru a stoca alimente. Aceste recipiente conțin compuși estrogenici precum bisfenol A (BPA) și ftalați care pot fi transferați mai întâi în alimente și apoi în corp. Bisfenol A este un xenoestrogen sintetic prezent în materialele din plastic, în special recipientele pentru depozitarea alimentelor. Când aceste recipiente sunt încălzite, BPA se poate scurge în mâncare. Bisfenol A este una din substanțele interzise în unele țări europene, de exemplu la folosirea producerii de biberoane.

Pesticidele folosite în agricultură sunt direct legate de infertilitate și probleme menstruale, precum și de un risc crescut de apariție a cancerelor reproductive. De aceea sunt recomandate fructele și legumele bio, atunci când puteți face astfel de alegeri.

Una dintre cele mai importante surse de expunere la xenoestrogeni este folosirea cosmeticelor. Principalele substanțe prezente în cosmetice și care pot dăuna sănătății sunt ftalații, parabenii și aluminiul. Am mai scris pe această temă AICI.

Atenție însă și la jucăriile de plastic și la haine, la compoziția materialelor din care sunt făcute. Inclusiv la cele pentru sport/fitness, care ne ajută pe de o parte că absorb transpirația, dar pe de altă parte nu ne fac bine pe termen lung din cauza compoziției materialelor sintetice.

Expunerea la xenoestrogeni este mai periculoasă în momente ‘critice’ din viață, cum ar fi perioade intrauterine (atenție, mămici în devenire) sau la pubertate.

Listă xenoestrogeni sintetici și efectele din corp:
  • Produse din plastic care pot fi transferate în alimente:

Octilfenol – afectează negativ sarcina și dezvoltarea:

Benzil butil ftalat – afectează negativ sarcina și dezvoltarea;

Bisfenol A (BPA) – poate cauza cancer legat de hormoni; modificarea sistemului neuroendocrin; afectează negativ sarcina și dezvoltarea;

Bisfenol S – provoacă toxicitate cardiacă;

Di-(2-etilhexil)ftalat – afectează negativ sarcina și dezvoltarea;

Dibutil ftalat – afectează negativ sarcina și dezvoltarea;

Tetraclorobisfenol A – are potențial carcinogenic, mai toxic decât BPA;

Bifenil policlorinat – provoacă probleme neurologice și hormonale;

  • Medicamente și produse farmaceutice:

Etinil estradiol – reduce fertilitatea.

  • Produse de îngrijire, cosmetice, produse cu factor de protecție solară – cresc riscul de cancer:

Parabeni (Butylparaben, Ethylparaben, Methylparaben)

Benzofenon-2

4-Metilbenziliden Camfor

  • Pesticide (pentru fructe și legume) – asociate cu cancer legat de hormoni, afectează negativ sarcina și dezvoltarea:

Clordecon

Diclorodifenildicloroetilen

Diclorodifeniltricloroetan

Hidroxifeniltricloroetan

Metoxiclor

Despre schimbările care ne ajută să limităm expunerea la xenoestrogeni am scris ACEST ARTICOL.

Citește AICI mai multe informații medicale pe această temă.

Știu că poate părea copleșitor, mai ales când afli că tot ce ne înconjoară ne influențează sănătatea (apă, aer, alimente, pământ), însă nu e necesar să faceți schimbări mari și bruște. Pas cu pas, puteți înlocui anumite produse și obiceiuri, așa încât să selectați cât mai mult și să reduceți expunerea cât mai mult. Nu uitați, lista celor 100 de obiceiuri pe care vreți să le schimbați începe cu primul! 🙂

Sănătate și spor la studiat despre problemele cu xenoestrogenii!

Sursa foto: Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.