Încep săptămâna aceasta ”Turul restaurantelor” – un proiect nou florinabadea.ro, dedicat comunității blogului – oameni pasionați de mâncare bună, gătită sănătos, în locuri cozy, unde să ne simțim bine. Abia aștept să aflu și părerea voastră, să descoperim împreună locuri în București, dar nu numai. Că doar mai plecăm încolo și încoace, cu treabă sau în vacanță. Mi-am propus să văd sau să revăd un restaurant pe săptămână, dacă nu pot sper că veți fi și voi înțelegători. Iar dacă văd mai multe, să nu mă pizmuiți, da? 🙂

La ce mă uit în proiectul Turul restaurantelor

Să fie un loc prietenos, unde să pot lua fie un mic dejun, fie un brunch, la o întâlnire sau între întâlniri, când mai lucrez la vreun proiect. Că așa e viața mea de solopreneur, cu proiectele în brațe tot timpul și cu programe care rulează în cap fără încetare. Dar nu orice mâncare, ci mâncare pregătită pe loc, cât mai natural și sănătos cu putință. Știți, genul ăla de mâncare pe care ai încredere să îl dai și copiilor tăi.

Apoi, să mă simt binevenită acolo. Să nu simt că cineva stă ca pe ace și așteaptă să părăsesc incinta cât mai repede, pentru următorul venit.

Să nu las o căruță de bani, cum ar veni să fie un raport calitate preț corect.

Să fie atmosferă faină, să nu urle muzica, așa încât să mă pot înțelege cu gândurile mele sau cu persoana de lângă mine ori din receptor.

Designul e un alt criteriu, în ultima vreme fiind mai înclinată către stilul industrial, dar nu exclud din start alte genuri, evident.

Zona e și ea importantă, care să aibă o parcare facilă. Zilele trecute, oricât de mult îmi place Piața Victoriei, m-am învârtit la volan timp de 30 minute pe străzi și străduțe și parcări sufocate. Neplăcut, nu-i așa?

La Frudisiac am simțit spiritul scandinav

Pasiunea mea pentru țările nordice e cunoscută deja printre apropiați sau cititori. BTW, luna asta plec la Helsinki. 🙂 Așa că energia locurilor în stil scandinav mă atrage într-acolo ceva de speriat. La Frudisiac mai fusesem o dată, cu ceva ani în urmă, dar pe fugă, nu apucasem să beau decât câteva guri de cafea. Așa că m-am bucurat să îl revăd săptămâna asta între 2 întâlniri în centru. Am luat prânzul acolo și am scris și câteva emailuri.

Frudisiac

Am stat înăuntru, căci afară era deja full la prânz. A fost chiar mai bine. La cele 30 de grade de afară, m-am bucurat de răcoare și de o priză cinstită pentru bateria telefonului. Muzica în surdină, foială de oameni veseli aflați la întâlniri de business sau de oameni care își ridicaseră copiii de la școală și luau prânzul împreună cu ei. Cineva doar se uita pe o revistă. Un cuplu își făcea ochi dulci și își țineau mâinile prețioase unul altuia. Mirosea puternic a cafea, adusă din Suedia, ceea ce m-a binedispus din start. Am ales un capuccino. Era al doilea în ziua respectivă, dar gustul lui m-a făcut să îl simt ca pe primul.

Am ales pentru prânz salata zilei, cu somon și ruccola, sparanghel și morcov, bulgur și pastă de humus, cu pastă de sfeclă roșie, alături de avocado feliat, toate presărate cu semințe crude și stropite cu sos vinegretă. Un prânz generos, format din grăsimi bune, carbohidrați și proteină de bună calitate. A fost bun, gustos și sățios. Seara am mai servit o supă acasă.

Pentru cafea și salată am plătit 39 de lei. Apa aromată este din partea casei, gest care mi se pare fain și de bun simț. Frudisiac

Frudisiac

Am petrecut la Frudisiac 1 oră și jumătate, care m-a încărcat pentru restul zilei.

Frudisiac

Despre Frudisiac

E la fițe, cum ar zice unii. Ca să fiu mai exactă, e pe Intrarea Bitoliei nr. 4, imediat, pe dreapta. Aproape că nu îl vezi, dacă nu e nimeni pe terasă. Altfel, scaunele colorate și căbănuța de munte te vor atrage cu siguranță. Locul nu urlă ostentativ, deși e în inima zonei Dorobanți.

Meniul nu e mega complex și chiar nu are cum să fie. Nu e nici conceptul ăla și plus de asta, vrem mâncare făcută pe loc, nu congelată și încălzită, nu-i așa? Cafea, apă, fresh-uri, sendvișuri și salate, supa zilei, variante pentru vegetarieni și pentru consumatorii de carne.

Locul e child friendly, nimeni nu se uită strâmb la copiii care mișună printre mese, există scaune de bebe.

Desertul arăta foarte bine, am văzut cred că niște clătite cu coada ochiului la vecinii de masă. 🙂

Pe scurt, Frudisiac este un loc cozy, ușor hipsteresc, cu vibe pe modul chill. Unde te poți relaxa, dar poți și lucra.

Frudisiac

Rămâneți cu ochii pe proiectul Turul restaurantelor, revin în fiecare săptămână cu un loc nou, cozy și prietenos.

Voi pe unde mai serviți masa în oraș? 

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: arhiva personală