Categorii
Blog Nature Turul restaurantelor

Turul restaurantelor, episodul 13: Gram Bistro

În sfârșit, am ajuns cu lista pentru Turul restaurantelor și la Gram Bistro. Așa că am potrivit o zi și o oră, ca să iau masa de prânz acolo, cu o colegă. Tocmai avusesem o filmare la TVR, am ajuns imediat în Piața Victoriei. Deși nu e tocmai o zonă frecventată de mine, am regăsit-o efervescentă. Oameni tineri, mulți și veseli, la parterul clădirii de birouri America House. Acolo unde e situat și Gram Bistro. Întâlnirea mea a fost la un prânz târziu, după ora 15.00. Colega mea a venit cu fetița ei, ne-am făcut câteva fotografii, am pus la cale un proiect. A fost, pe scurt, un loc agreabil pentru acel moment.

Gram Bistro

Gram Bistro – ce promite

Bistro-ul era pe lista mea (lungă) tocmai pentru că se laudă cu atmosferă prietenoasă și vibrantă. Un loc central, unde au loc evenimente culinare, artistice sau de lifestyle. Faptul că e atât de aproape de metrou îl face și mai accesibil, nu doar cool. Apoi mai e bucătăria, nu-i așa? 🙂 Mâncare din ingrediente bune, de calitate, meniu modern și cosmopolit, atenție la detalii și la arome. Cine nu își dorește mâncare delicioasă, sănătoasă și plină de nutrienți, nu? 🙂 Iar cuvântul ”natural” te atrage când vine vorba de ingrediente, adică pe mine da, nu știu exact pe voi.

Cum a fost acolo

Eu am ajuns mai devreme decât fetele. Am avut ocazia să mă bucur de atmosferă, deși era o zi răcoroasă și neprietenoasă. Înăuntru am simțit un vibe bun, erau oameni la masă, deși trecut de prânz. Muzica ok, nu cu volumul la maxim. Băieții care serveau la mese nici nu te agasau, nici nu dispăreau de tot. Discreți, au înțeles că așteptam pe cineva. Am comandat un capuccino mare și am vorbit la telefon, până ne-am reunit să comandăm. Legat de cafea, cred că ar putea să fie și mai bună. Nu m-a cucerit. Dar na, nu e cafenea, îmi zic, iar eu sunt pretențioasă la cafea.

Gram Bistro

Gram Bistro

Altminteri, mi-a plăcut baia, foarte curată și civilizată. Îmi place ca unde merg să verific și baia. Spune foarte mult despre locul respectiv. Să vă zic direct, dacă baia nu e ok, nu mai revin acolo. Și, de multe ori, am renunțat să mănânc. Vă dați seama cum e bucătăria, dacă pe baie nu se pune preț?

Mâncarea

Meniul de la Gram Bistro e pe site, l-am studiat nițel înainte. Prețurile sunt cam în linie cu localurile de gen din centrul orașului.

Eu am comandat:

  • creveți Tempura (with sweet chilli and salsa made of mango and avocado);

Gram Bistro

  • salată tabouleh cu quinoa (tomatoes, parsley, quinoa, red onion, salad mix, lemon fresh, pomegranate sauce, wheat sprouts).

Gram Bistro

Fetele au comandat:

  • vegan salad (colorful penne & farfale, cherry tomatoes, zucchini, mushrooms, peppers, lollo rossa, pomegranate seeds, walnuts, goji, pumpkin seeds, wheat sprouts);

Gram Bistro

  • classic beef burger (along with French fries, pickles and homemade salsa brava).

Gram Bistro

Burgerul a fost mâncat cu poftă de fete dar a mai rămas în farfurie. Iar cartofii, normal, nu au prea fost mâncați, căci chifla a fost generoasă. 🙂 Dar na, poate nu suntem noi publicul care mănâncă pâine cu cartofi. Noi am lins salatele. 🙂 Am tras cu coada ochiului la salata doamnei superbe cu care m-am întâlnit și, completată cu pofta cu care o mânca, am dedus că i-a plăcut.

Gram Bistro

În ceea ce mă privește, salata tabouleh m-a satisfăcut, o singură observație am avut: cam zemoasă. Deci cam multă lămâie, fapt care m-a împiedicat să mănânc lipiile, care erau înfipte în ea (am oroare de chestii lipicioase). Noroc că am comandat niște pita, cu care am completat salata (parcă am avut un feeling doar din meniul de pe site). Mi-a plăcut mult pita, asta voiam să spun, în mod special. Moale, caldă, mirosea frumos. Pe o asemenea vreme, cred că trebuia să comand doar pita și să o mănânc cu ulei de măsline.

Nota noastră a fost de 150 lei. Vedeți cât de puțin comandă fetele, care beau doar apă și cafea și mănâncă cuminți salată? 🙂

Data viitoare venim să mâncăm desert, am promis. Cheesecake și panna cotta, preferatele mele, sunt în meniu. Și poate bem și un pahar de vin, că aveau o selecție serioasă, nu am putut să nu observ.

Am luat masa cu Mariana, blogger la positivemother.ro, o femeie cool, pe care eu o admir foarte mult și cu care am pus ceva la cale. Sper să ne și iasă, așa cum ne dorim!

Gram Bistro

Ah, iar rochița de pe mine e de la Dacia 24, un magazin de care m-am îndrăgostit și care găzduiește creații ale designerilor români. Abia aștept să o prezint într-o postare separată.

Proiectul Turul restaurantelor

Turul restaurantelor e un proiect florinabadea.ro, început anul trecut și care din noiembrie 2018 este susținut de prietenii de la Eisberg România, cei care au adus salata de calitate pe mesele românilor, în orice anotimp. Puteți urmări cele 12 episoade aici.

Sursa foto: arhiva personală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.