Categorii
Blog Mama Time Out Sănătate și wellbeing

Vaccinarea – între mit și adevăr, la Mama Time Out, ediția a 10-a

A venit toamna, iar eu pun la cale evenimentul dedicat comunității, care a ajuns la ediția a 10-a. Adică de 10 luni pregătesc acest proiect pentru voi, cei care mă citiți, pe teme diferite și cu speakeri diferiți, o ediție pe lună. Am o listă de așteptare cu subiecte propuse de voi, pe care abia aștept să o înfăptuiesc. Luna aceasta am ales subiectul vaccinării copiilor. De ce? Pentru că, pe de o parte, l-ați cerut voi, pe de altă parte, există o mulțime de mesaje în spațiul public (mai ales online), care vorbesc pe acest subiect și care dezinformează. La scară mare, surprind o lipsă de încredere în specialiști și în autorități, fiind bănuiți toți de interese obscure. Pentru mine și pentru voi, aș vrea să știu până unde e realitate și de unde începe ficțiunea pe acest subiect. Refuz să cred că ani întregi de cercetări în domeniul medicinei au fost în zadar și doar pentru a păcăli omenirea. Pentru că văd cum de la an la an speranța de viață crește și au fost eradicate câteva boli, iar acest lucru nu este întâmplător. Bolnavii cronici au ajuns să trăiască ani buni și de calitate pentru că s-au inventat tratamente pentru bolile lor, care mai ieri păreau imposibile. Acest lucru nu este întâmplător. Și totuși azi mamele au ajuns să nu își mai vaccineze copiii, iar vaccinarea a ajuns un subiect controversat în România.

Speakerii evenimentului ”Vaccinarea – între mit și adevăr”.  Temele abordate

Pentru a dezbate o asemenea temă e nevoie de specialiști avizați, cu practică medicală și cu experiență în domeniu. Așa se face că am invitat 2 medici cu care să dezvoltăm toate subiectele care ne preocupă:

  • Dr. Sandra Alexiu – medic de familie, Președinte Asociația Medicilor de Familie București – Ilfov, membru în Grupul de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei (S.N.M.F.);

vaccinarea

  • Dr. Gianina Arsene – medic specialist boli infecțioase, medic specialist medicină de familie.

vaccinarea

Suntem încă în faza de conturare a agendei de discuție, de aceea întrebările voastre pe subiectul vaccinării copiilor, cât mai aplicate, ne vor ajuta să facem un plan de discuție cât mai folositor, croit după interesul vostru pentru informație.

Vă rog să trimiteți întrebări la adresa [email protected] sau să lăsați comentariu la această postare cu întrebările voastre.

Mai jos puteți citi informații despre bolile care pot fi prevenite prin vaccinare:

AICI.

Despre vaccinarea copiilor și nu numai, un pic de istorie și despre cum funcționează, puteți citi AICI.  Este o sursă menționată de dr. Sandra Alexiu, prin urmare credibilă.

Gazda evenimentului – Commons Unirii

Pentru această toamnă am încheiat un parteneriat cu prietenii de la Commons Unirii, ca gazdă a evenimentului. Sper că îi știți și, dacă nu, veți avea ocazia să le vizitați spațiile odată cu  ediția a 10-a a proiectului Mama Time Out. Cum e acolo? Un spațiu primitor și vesel colorat, deschis 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, pe str. Halelor, nr. 5. Este central, imediat lângă stația de Metrou Unirii și Hanul lui Manuc. Spațiul găzduiește orice tip de eveniment pe care îl aveți în gând sau chiar pe voi, cei care lucrați pe cont propriu, ca soloprenori, freelanceri sau antreprenori. Se pliază pe nevoile companiilor, ale brandurilor și, mai ales, ale oamenilor!
Pe noi ne așteapă sala mare, de la etajul al 2-lea, o sală de peste 100 de locuri, numai bună pentru tema pe care am gândit-o pentru septembrie. 

Pentru înscrieri

Vă reamintesc că participarea la eveniment este gratuită, însă accesul se face doar pe bază de înscriere. Pentru înscriere, vă rog să completați formularul de AICI.  Ultima zi de înscriere este duminică, 23 septembrie. 

După completarea formularului trebuie să așteptați emailul de confirmare din partea mea, cu toate detaliile legate de eveniment și participare.

Rugăminte: vă rog să vă înscrieți doar dacă sunteți sigure că veți putea participa la eveniment. În cazul în care se întâmplă ceva pe ultima sută de metri, anunțați-mă pe sms sau email. Aveți în vedere că orice înscriere care nu este onorată cu prezența înseamnă un loc blocat, de care s-ar putea bucura o altă mamă, în puținul ei timp liber.

Completarea datelor în formularul de înscriere înseamnă că ați citit termenii și condițiile de pe blog, aici.

Despre conceptul Mama Time Out

Mama Time Out este un proiect florinabadea.ro și Health Connections și este dedicat femeilor din comunitatea blogului. În fiecare lună vom dezbate o temă diferită și vom avea câte un alt invitat.

Puteți propune teme pentru edițiile viitoare, în formularul de înscriere.

Despre edițiile de până acum

Ediția 1: Despre sănătatea femeii la trecerea dintre anotimpuri

Ediția a 2-a: Remedii creative de combatere a stresului zilnic

Ediția a 3-a: Mindfulness de sărbători

Ediția a 4-a: Cum planificăm bugetul de vacanțe și călătorii

Ediția a 5-a: Cum facem trecerea de la ”nu am niciodată bani” la ”banii nu sunt o problemă pentru mine”

Ediția a 6-a: Idei despre organizarea eficientă a casei.

Ediția a 7-a: Relația de cuplu după apariția copiilor

Ediția a 8-a: Garderoba capsulă

Ediția a 9-a: Angajat, freelancer sau antreprenor?

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: Coomons si grafica Health Connections

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Această pagină web folosește module cookie pentru îmbunătățirea experienței de navigare precum și pentru asigurarea unor functionalități. Află mai multe.