Viața nu așteaptă ca tu să bifezi lista de to-do!

viața nu așteaptă

”Închid tot și plec în vacanță 2 săptămâni! Gata, așa nu se mai poate, sunt extenuată. Copiii vor mai mult timp cu mine și e cel mai bun moment pentru asta.” E o bucată dintr-o discuție de la finalul lui 2019. Interlocutoarea mea a și promis că nu mai face, evident. Azi am sunat-o și mi-a răspuns cu același glas din 19 decembrie, la o lună distanță: ”Sunt dincolo de bine și de rău!”. E trecut de jumătatea lui ianuarie doar, nu e ca și cum ar fi venit vara. Simt că mi se învârte capul, când mă gândesc la cuvântul anului 2020 pentru mine. Am ales ”trăiește”, în speranța că îi voi inspira și pe prietenii mei. Pentru că viața nu așteaptă.

În ultimii 2 ani, 4 oameni din anturajul meu s-au îmbolnăvit grav. Nu vrem să vorbim despre lucrurile astea, ne prefacem că nu există. Ne e frică de verbalizarea bolii respective. Doar când ești foarte aproape de suferință, îți dai seama cât de fragili suntem, de fapt. Simți boala. E atât de nedrept! Te speli pe dinți într-o seară, mergi la culcare și, a doua zi, la un control afli că nu ești în regulă.

2 dintre acești oameni nu mai sunt azi. Erau de vârsta mea. Am stat cu ei la aceeași masă, am râs, am mâncat din aceeași pizza. Am vorbit despre copii, despre muncă și meschinăriile viații. Despre boli și nenorociri, niciodată. De la unul din ei, antreprenor și el, îmi răsună și azi fraza: ”Scoate biroul din casă, nu faci treabă așa”. Ne-am bucurat împreună de Moș Crăciun ani la rând alături de copii. Apoi, s-au dus și asta a fost tot. Am rămas noi, cu sufletul ghem, ca să ne întrebăm de fiecare Crăciun ”de ce?”.

Nu vreau să vă întristez, vreau doar să vă amintesc că viața nu așteaptă.

Viața nu așteaptă să bifăm noi tot ce avem de făcut. Ea trece oricum.

Viața nu așteaptă până ne pleacă în lume copiii ori la facultate.

Viața nu așteaptă până decidem noi între o achiziție sau alta. Ea trece, asta e treaba ei.

Viața nu așteaptă să ne facem noi curaj.

Viața nu ne așteaptă, în general.

Ce mai face viața însă e să ne dea câte un brânci. Depinde de noi cum îl interpretăm. Știți momentul ăla când ne întrebăm ”Ce-a fost asta?”. Dacă ești norocos, te trezești imediat. Sau mai primești încă 1-2. Și tot atâtea șanse să te trezești din amorțire, să ieși din capul tău și să deschizi ochii și urechile.

Nu e ca și când am primi o listă de to do-uri și care termină primul gata, acum poate să înceapă să trăiască. Prieteni, avem nevoie să găsim căi prin care să așezăm lista asta în viața noastră! Fără să ne doară prea tare. Fără să o luăm în serios prea tare. ”Așteaptă”, să îi spunem! ”Eu acum trăiesc, vine și rândul tău!”. Înțelegeți ce zic?

Dacă aș mai avea 20 de ani l-aș prețui pe cel care mi-ar spune că viața nu așteaptă. Pentru că nu așteaptă să ajung eu în vârful carierei și să îmi iau casa visurilor mele. Și dacă aș mai avea 20 de ani aș aduce pe lume copilele blonde atunci, nu după 30, nu după ce ”m-am realizat”.

Dragile mele, fiecare zi de viață este o binecuvântare. Și, mai ales, fiecare zi tihnită și trăită, nu risipită. Să nu mai trăim ca și cum așteptăm mereu să treacă ceva: zile, weekenduri, anotimpuri, ani până…acolo, unde visează cineva. Astăzi este despre astăzi, zice Mirela Retegan în cartea ei. Așa cum Miruna ne îndeamnă să nu trăim ca și cum abia așteptăm să băgăm copiii în pat. Și cum eu vă povesteam în alt articol despre ce pierdem când gândurile noastre sunt îndreptate către lucruri fără miză.

Luați cu voi acest gând! Dați-l mai departe!

Dacă aveți un om drag căruia vreți să îi faceți un bine, trimiteți-i acest articol! Sau un altul, asemănător! Sau faceți-i cadou cartea Mirelei.

Cu drag,

Florina, un om care a înțeles târziu că viața nu așteaptă.

Related posts

Comentarii ( 4 )

  • vavaly

    eu zic ca nu ai inteles tarziu. ai inteles atunci cand erai pregatita sa intelegi, cand niste lectii te au invatat asta. mai ai multe clipe inca de acum incolo de care sa te bucuri :).

    • Florina Badea

      Da, sau poate așa. Oricum ar fi, cred că mi-ar fi prins bine mai devreme. Câteodată mi se pare că e târziu…

  • Elena Minculescu

    Cred ca fiecare alegere pe care am facut-o a schimbat cursul vietii si o milisecunda mai devreme sau mai tarziu si nu am fi avut copiii pe care ii avem si nu am fi fost nici noi. Eu am un principiu: daca esti multumit in clipa de fata de ceea ce esti, de ceea ce ai devenit, daca te simti pur si simplu recunoscator, atunci tot ce ti s-a intamplat a contribuit la devenirea ta, la evolutia ta. Si nu e loc pentru regrete, le putem considera lectii, pentru noi si pentru ceilalti care vor sa invete. In rest, cu Dumnezeu inainte!

    • Florina Badea

      Doamne ajută! Chiar așa, că bine zici! 🙂

Publică un comentariu