Weekend la Hadar Chalet sau cum a fost de ziua mea

weekend hadar chalet

Anul acesta am ales să îmi petrec weekenul aniversar într-un loc care mă atrăgea de mulți ani – Hadar Chalet. Așa că de ziua mea, am ales un weekend la Hadar Chalet, ca să petrec nu o zi, ci mai multe. Nu oricum, ci într-un loc de poveste. Pentru că nu îmi place iarna, am ales un loc în mijlocul naturii, în mijlocul iernii. 🙂 Adică am ieșit de tot din zona de confort. Face parte din ce mi-am propus anul acesta pentru mine. Și s-a integrat perfect. Recunosc, față de anii trecuți când am marcat momentul doar în orașe mari de la noi sau de afară, a fost inedit. Duminică, pe drumul de întoarcere, m-am ciupit. Mi se părea că am visat și că m-am trezit brusc, aproape de București.

weekend la Hadar Chalet

Despre Hadar Chalet – un pic de istorie

Despre Hadar Chalet știam doar că e o fostă cabană de vânătoare a lui Ceaușescu. Eram sigură că drumul de la acele vremuri până azi a însemnat multe. Cabana e situată în pădure, în zona Siriu, județul Buzău. Într-adevăr, locul a fost construit în 1985,  pentru liderii vremii, în zona Carpaților de Curbură. Locul era destinat vizitelor de stat importante, care au avut loc pe parcursul acestor ani. În perioada de după 1989, locul a fost devalizat aproape în întregime. Din 1998 însă, intrând în proprietate privată prin retrocedări și apoi cumpărată, Hadar a fost reconstruită și dezvoltată în complexul pe care îl puteți vedea și astăzi, între timp funcționând cu circuit închis. Lansarea oficială a avut loc în anul 2013, când Cabana Hadar Nature Resort a devenit parte din circuitul turistic. A fost și anul în care a câștigat și premiul “Cea mai bună pensiune condusă de o familie”. Într-adevăr, cele 2 proprietare surori, Oana și Adriana au reușit să facă în acest loc un tărâm pe care nu știu să îl mai găsiți în altă parte. În 2015 a avut lot renovarea vilei pe conceptul de Chalet de lux, inspirat din stațiunile celebre de ski din Alpi.

Ce poți face la Hadar Chalet

Astazi, la Hadar Chalet, pe lângă turismul clasic, au loc și evenimente corporate, dar și evenimente private, precum nunțile. Putem rezerva un weekend la Hadar Chalet în cuplu, pentru o atmosferă romantică netulburată (cum am făcut noi). De ce e netulburată? Sunt 2-3 weekenduri pe an dedicate doar adulților. O idee foarte bună, de care ne-am bucurat și noi în weekendul meu aniversar. Dacă e iarnă, opțiunea outdoor, în afară de explorarea împrejurimilor, este drumeția cu Sebastian, un ghid montan și al naturii genial, cu care am petrecut câteva ore la povești. Indoor, livingul cu șemineu și cărți atrage ca un magnet. Efectiv nu te poți dezlipi de atmosferă, de sunetul lemnelor care troznesc, de compania oamenilor cu care ați venit sau cu care vă veți împrieteni. Dacă vă plictisiți de living, sala de jocuri o să vă atragă sigur – ping pong, biliard sau alte jocuri de societare care pot fi încercate. Să fiu onestă, partea asta nu am mai reușit să o testez, parcă timpul nu ne-a fost de ajuns pentru tot ce am fi putut/vrut să facem. Cred că orele la povești cu Sebastian au dat altă turnură programului nostru. 🙂

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

Vara, pe terenul special amenajat, puteți juca badminton, fotbal, baschet, sau puteți face jogging. Copiii au o zonă special amenajată, cu leagăne și topogane, groapa cu nisip. Tot vara, e deschisă piscina și sigur e atracția principală. Căsuța din copac este și ea spectaculoasă.

Tot vara, când vremea e mult mai bună, pe Valea Buzăului sunt obiective naturale, istorice și turistice pentru toate vârstele.

În Județul Buzău puteți vizita: Vulcanii Noroioși, Mănăstirea Ciolanu, Tabăra de sculptură de la Măgură, Barajul Siriu, Monumentul Ostașului Erou, Gura Siriului.

În Brașov și Covasna: Castelul Peleș, Castelul Bran, Orașul Brașov, Rezervația de Zimbri din Vama Buzăului, Cascada Urlătoarea.

Noi am mai văzut aceste obiective, mai ales că explorăm zona de mulți ani, de când suntem împreună. Bucuria mare e că tot mai avem ceva nou de văzut. 🙂 Cabana Hadar e ultima mare și cea mai frumoasă dintre descoperiri.

Ce nu poți face la Hadar Chalet: nu poți vorbi la telefonul mobil!! A se nota, ca să nu avem vorbe ulterior. Cine e dependent de apeluri, să știe că nu se poate. Există un telefon fix la care puteți fi căutați sau de pe care puteți apela, dar doar atât. Și există conexiune la antena de internet a gazdelor. Așa am putut posta. 🙂 Noi am avut și în cameră semnal, dar nu știu dacă e pentru toate camerele. Deci, ready to be zen! 🙂

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

Drumul

De la București la Hadar cam 3 h 40 min am făcut pe drum. Vinerea și iarna, când se întunecă devreme, e destul de complicat. Am prins ceață și am mers prudent. Vara sigur nu e această problemă. Noi am pus gps-ul, care ne-a arătat ruta optimă – pe A3 și apoi pe câteva drumuri județene, pe lângă Buzău. De la Hadar veți avea oricum indicații complete, pentru fiecare metru de la DN la cabană, în newsletterul de reminder.

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

Atmosfera și oamenii

Când am ajuns noi, pe la 20.00, cam toată lumea era la masă. Am intrat în zona dedicată mesei și ne-a întâmpinat atmosfera romantică – muzică și lumânări. Ne-a primit Alexandru, care ne-a condus în zonele importante ale cabanei – livingul, recepția, băile de jos și ne-am ales o masă, pe care am și păstrat-o pe durata șederii noastre la Hadar.

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

Important: nu mirosea a mâncare peste tot, deși se pregătea masa.

Cabana are 12 camere, care erau ocupate complet. Oamenii, ca noi, în căutare de relaxare și voie bună. Oamenii locului, cu zâmbetul pe buze și plini de solicitudine.

Camera noastră, cu numărul 7, era la ultimul etaj. Presupun eu că din cele construite ulterior, pentru că amplasamentul de bază nu avea decât 1 etaj, din cele aflate ulterior de la Sebi – ghidul de care povesteam.

Am remarcat imediat că niciunul dintre cupluri nu era însoțit de copii. Am răsuflat ușurată, am fost în nenumărate zone ca să mă odihnesc sau să mă uit și eu nițel în ochii partenerului și…surpriză! Nu s-a putut, de hărmălaia specifică copiilor, pe care altminteri o ignor, obișnuită cu zgomotul de fundal. Nu a fost cazul aici, m-am amuzat că erau 80% părinți, care vorbeau despre copiii lor părinților în devenire – o mămică în luna a 9-a a fost vecină de masă cu noi. 🙂 Dar erau singuri singurei, porumbei.

Atmosfera era atent pregătită pentru fiecare zi de către Alexandru și Alexandra, cu care am interacționat cel mai mult. Mesele așezate cu grijă, lumânările, muzica specifică etc. Mi-a plăcut, m-am simțit ca și ceilalți oaspeți, ca o prințesă. 🙂

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

Mâncarea

O, da, mâncarea! Am povestit că am fost acum 2 ani la Dacica, o cabană faină din Parcul Național Grădiștea Muncelului, cu fetele. Dar e distanță ca de la cer la pământ între cele 2 concepte. La Hadar mâncarea a fost ….. cu stil, ca să zic așa. Închid ochii și îmi amintesc de păstravul în cetină sau de mistrețul cu legume sau de salata cu nuci și sfeclă roșie. Sau de gustul vitei care și-a aruncat toate aromele de la prima înghițitură. Nu zic nimic de desert, doar vă pun foto mai jos. 🙂

weekend la Hadar Chalet

Meniul la Hadar e prestabilit. E pensiune completă, cu toate mesele incluse. Dacă aveți alergii sau intoleranțe, spuneți în emailul de rezervare și gazdele ajustează pentru voi meniul.

weekend la Hadar Chalet

Am luat de 2 ori micul dejun și mi s-a părut spectaculos. Pe lângă preparatele de bază: ouă, brânză, lapte, unt, icre, salată de vinete și zacuscă, prezente în fiecare dimineață, sâmbătă au fost 2 plăcinte dulci geniale și 2 sărate – cu brânză și pui, iar duminică alte 2, inclusiv clătite cu gemuri de casă. De prisos să zic că toate produsele sunt de proveniență locală, lucru cert după gustul pregnant și autentic pe care îl au.

Bucătarul este din Buzău, dar jur că parcă e pregătită de un chef celebru mâncarea. Până și mămăliga avea alt gust, sau piureul de la vită…Am plecat pe grabă, că le-aș fi strâns mâinile cu admirație la final!

Am apreciat însă echilibrul meniului zilnic. Normal, mi-am pus ochelarii de nutritionist și am judecat. 🙂 Nota 10 pentru salatele de seara, înainte de felul principal. Mai jos, în fotografie, un om bucuros care salivează în fața unei salate de început, ușoară și, bineînțeles, slabă în calorii, compusă din: rucolă, mini cherries, rulou de pui învelit în bacon. Totul stropit cu zeamă de lămâie și foarte puțin ulei de măsline. Ușor, dar satisfăcător pentru stomac. Cât să îl liniștească și să aștepte felul principal, fără scandal și nerăbdare. Și, apropo, felul principal a constat în păstrăv din apele locale, preparat pe grătar, cu cetină și servit cu mămăligă. Asta ca să știți că nu e nimic în neregulă ca în stomac să se întâlnească mămăligă cu salată. 🙂 Și, evident, puteți pregăti și voi acasă totul. Mai ales salată, cu ajutor de la Eisberg Romania.

weekend la Hadar Chalet

Gata, haideți că salivez pe tastatură și o să plâng pe la mama pe la uși să facă o ciorbă trațională de-a noastră. Că pentru deserturi, antrenorul personal mă pedepsește deja. Eu nu i-am zis nimic, a văzut clătita pe Instagram și a luat foc!

Celelalte senzații de la cină: mistrețul cu legume, păstrăvul în cetină și vita suculentă:

Sâmbătă am fost în drumeție cu Sebi

Cam toată ziua de sâmbătă am petrecut-o cu Sebi. Să vedeți cum. Am fost anunțați că va fi o drumeție de 2 km și ceva dus și tot atâta la întoarcere, pentru dimineața zilei de sâmbătă. La cât de obosită am sosit seara, am fost tentată să zic nu pentru o mobilizare la ora 10.30 a 2-a zi. Dar I. a insistat și iată-ne alături de încă vreo 10 cupluri (aproape toate din cabană), la ora stabilită. Mi-am dat seama din prima că Sebi nu e doar un ghid montan. După calitatea discursului, după disponibilitatea la dialog, după cum adulmeca urmele de animale prin zăpadă și se arunca pe jos să ni le descrie și să facă nenumărate comparații, după varietatea temelor de discuție – de la floră la faună, de la braconaj la vânătoarea legală, de la despăduriri la fotografie sau istoria locului. Am fi trebuit să parcurgem drumul în 2 ore și ceva. În realitate, ne-am întors în 4 ore și parcă am mai fi stat. Ne-a captivat Sebi cu totul, de la vorbă, până la port, de la glume în context, până la povești și informații despre animale de care habar nu aveam. De fapt, fauna este specializarea lui Sebi, dar fiind pasionat de natură, în general, poveștile lui fac referire la multe experiențe proprii de pe toate continentele unde a călătorit.

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

După masa de prânz și sesinile foto pe care le-am făcut în cabană, l-am ținut de vorbă pe Sebi vreo 3 ore. Sau el pe noi, cine mai știe? 🙂 Nu știu când a trecut timpul, dar îmi amintesc perfect fotografia pentru care a călătorit 700 km și a stat 7 zile și 7 ore la pândă. Multe dintre fotografiile lui au o astfel de istorie în spate, iar de foarte multe nici nu e mulțumit.

weekend la Hadar Chalet

Sebi lucrează doar cu Hadar Chalet și face această drumeție povestită, care pe fiecare participant îl costă 40 lei. Nu stă cu ochii pe ceas și are grijă ca toată lumea să se simtă bine. Cu toate acestea, dacă observă că cineva nu e apt pentru drumeție în acea zi, își rezervă dreptul de a-l refuza, fără supărare și pentru siguranța omului respectiv, mai ales. Sebi lucrează și cu grupuri de copii din Brașov și din București și are în portofoliu companii mari și manageri pe care i-a îndrumat în călătorii pe munte, la cerere. Ne-a prins Sebi rău și pe mine și pe I. Dar și pe alți oaspeți de la Hadar Chalet, în mod sigur. Noi i-am propus să ne revedem, pentru un traseu în Piatra Craiului în această vară. E un proiect pe care ni-l dorim înfăptuit alături de niște prieteni buni.

All in all, Sebi ne-a inspirat. E ceva în pasiunea lui de care te molipsești. Care te motivează să poți și tu ceva ce amâni ori de frică ori pentru că nu crezi în tine. E ceva în ochii lui, când ne vorbește despre animale și plante, care ne pune pe gânduri și ne face să încadrăm lucrurile altfel decât până în prezent. Sebi e, cu siguranță, omul la care te gândești top of mind când vine vorba de Hadar Chalet.

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet weekend la Hadar Chalet

Alte impresii

Nu am apucat să facem o fotografie în cameră. Am ajuns târziu și eram cam flămânzi și obosiți, așa că ne-am desfășurat rapid peste tot, ca să coborâm la masă. Pot doar să spun că am dormit foarte bine pe salteaua de la Hadar. Ce vreți, fiecare cu fixurile lui! La mine e patul. Să nu cad cu el (nu râdeți, s-a mai întâmplat, la o simplă așezare) și să îmi simt spatele fericit pe saltea. Atât, în rest, foarte cald și bine, pentru șerpoaica de deșert din mine. Baia mi-a plăcut, aproape identică cu a noastră, de acasă. 🙂

Am rămas cu gândul la livingul cu șemineu și la soba din sala de jocuri…

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

Am găsit și la recepție un loc de relaxare, cum să nu? 🙂

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

Am explorat puțin și curtea, dar cu grijă, din cauza zăpezii și fără să ne dăm seama prea bine de zonele de relaxare din anotimpul cald. Mi-au plăcut mult foișorul pentru nunți și căsuțele zen – cele 2, aflate separat de corpul principal al cabanei.

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet

weekend la Hadar Chalet Pe scurt și fără ocolișuri, după acest weekend la Hadar Chalet, abia aștept să revenim la vară, împreună cu fetele noastre!

Rubrica noastră Travel, sports and fun va fi anul acesta permanent actaualizataă cu locuri deosebite din România. Acele locuri unde mergi în căutarea unei atmosfere altfel, pentru momente altfel pe care vrei să le petreci.

Sursa foto: arhiva personală 

Related posts

Publică un comentariu