peruAbia am facut o rezervare pentru aniversarea noastra de 16 ani de cand suntem impreuna si am devenit nostalgica. Am inceput sa ma gandesc in trecut, de cand am prins gustul plimbarilor incolo si incoace, si de ce fac asta neincetat si de ce fiecare noua calatorie, in loc sa imi ostoiasca dorul de a pleca, nu face decat sa imi deschida si mai mult apetitul.

Au fost ani in care plecam in vacanta, ca toata lumea, vara si iarna, in total 2 saptamani. Sigur ca ma bucuram. Dar nu simteam ca vreau sa vad mai mult, sa plec mai departe si sa ma intorc mai des. Cumva, traiam intr-un perimetru. Dupa o vreme, am inceput sa ies din permetru. Si nu am iesit singura. M-au scos altii. Am schimbat joburi si am inceput sa cunosc alti oameni. Oamenii acestia mi-au devenit colegi buni sau prieteni. Oameni care nu traiau in perimetru, care il incalcau in permanenta si care isi facusera din asta un mod de viata. Ma uitam la ei si obiceiurile lor cu mare curiozitate si ii intrebam, la inceput, daca nu obosesc. Apoi am inceput sa plec cu ei, de la birou, in calatorii cu proiectele pe care le aveam. Sau in calatorii scurte, de week-end. Pe nesimtite, a inceput sa devina si pentru mine un mod de viata. Simteam gustul libertatii, imediat cum incalcam perimetrul pe care mi-l trasasem cu ani in urma. Simteam cum invat si ma intorc cu mirosul in creier al culturii pe care o respiram in locurile si tarile pe care le vedeam de fiecare data. Simteam cum perspectiva unica pe care o aveam incepea sa se naruie si ca ma pot uita la un lucru, dar sa il vad in nenumarate sclipiri. Simteam ca sunt eu, dar alta, mai imbogatita. Si ca pastram o mare taina in sufletul meu – o alta lume, pe care doar eu si cei cu care imparteam cararile lumii o stiam.

Dupa 7-8 ani, nu imi mai ajungeau demult cele 2 vacante pe an. Ajunsesem la 5 vacante mari si cateva weekenduri prelungite, in fiecare luna. Vacanta de cuplu, de 2 ori pe an – o data primavara si o data toamna. 2 vacante de vara – impreuna cu bucatica noastra rupta din sufletul si trupul nostru, si o vacanta de iarna. Nenumarate plecari de o zi sau de week-end, mii de poze si tot atat de multe experiente. Avem fiecare iesirile noastre cu fetele/baietii, in locuri de suflet si pe carari la care jinduim demult. Am invatat ca banii dati pe obiecte sunt, in mare parte, bani irositi. O nerozie sa ne dam munca noastra zilnica pe lucruri, doar pentru ca prietenii, colegii, sau vecinii le au; sa ne indatoram pentru ele, cand de fapt nu avem nevoie de ele, si sa fim nevoiti sa muncim mai mult, pentru lucruri care nu ne sunt de folos. Am decis ca vrem sa muncim pentru experiente si pentru suflet, nu pentru obiecte si ego-ul nostru. Am ales calea trairii, nu a risipei si a intristarii, comparandu-ne viata cu a celor de langa noi. Iar cand ne simtim prea impovarati de nimicnicia zilelor, fugim pe neasteptate undeva, sa ne reamintim de bucuria uneori uitata a vietii. Si ne intoarcem aceeasi, dar totusi altii, cu amintiri prinse in par, uitandu-ne complicitar si zambind unii la altii.

Traiesc cu credinta ca ne-am nascut sa cunoastem aceasta lume, sa ne cunoastem unii pe altii, chiar daca nu vorbim aceeasi limba si nu impartasim aceeasi cultura sau religie. Nu ne-am nascut sa ne petrecem zilele pe drumul dintre casa si birou, iar in weekenduri sa ne ingrijim doar de casa si ale gurii. Cunosc oameni, mai varstnici sau mai tineri, care nu au nici pensii si nici salarii generoase, dar care si-au construit viata in jurul traseelor montane, ale cararilor de munte sau curselor aeriene, ale ofertelor pentru seniori si vacantelor extrasezon. Ii recunosc dupa voiciunea ochilor si dupa continutul conversatiilor – nu vorbesc de banii dati pe televizoare si haine, ci despe muzee, concerte, targuri sau inchirieri apartamente in diferite orase in lume. Isi ofera ponturi unii altora sau planuiesc sa se insoteasca in urmatoarea vacanta. Calatoresc ca sa traiasca si traiesc ca sa calatoreasca!

Imi doresc pentru mine si pentru voi, cei care pana acum nu ati descoperit gustul unei astfel de trairi, sa ne putem crea cat mai multe astfel de ocazii, si sa putem da mai departe copiilor nostri aceasta pasiune a descoperirii de sine prin descoperirea de locuri noi! Sa ne fie cu folos mare!

Sursa foto: Pinterest