divorce-619195_1920Oamenii se intalnesc, se indragostesc si isi doresc sa traiasca impreuna jurandu-si unii credinta vesnica. Oricat am spune ca nu ne propunem sa traim decat in prezent si nu ne gandim la viitor, e greu de crezut ca pleaca cineva la drum cu ideea ca poate rupe legatura oricand fara probleme. E in firea omeneasca sa iti doresti sa pastrezi cat mai mult ceva care la inceput ti se pare fara cusur si care iti place mult.

Dar realitatea a aratat ca la fel cum oamenii devin cupluri, la un moment dat multi dintre ei se si despart. Mecanica inimii, dar nu numai a inimii, e foarte ciudata. Din afara privit, e inspaimantator sa vezi cupluri care par foarte sudate, cu un istoric de multi ani in spate, cum intr-o zi isi impart bunurile si amintirile si pleaca la drum separat. Iti sunt prieteni sau chiar rude – fini sau membri ai familiei, cumnati sau parinti.

Se intampla o data, dar peste o vreme auzi din alta parte si tot asa, pare ca in jur toata lumea se desparte. Incepi sa te intrebi daca nu care cumva e un virus si ai putea sa il iei si tu. Panica pe toata linia, deschizi discutii cu ceilalti prieteni, ii cercetezi sa vezi daca ei sunt bine si ce se mai petrece, ce ii preocupa sau ce ii nemultumeste. In orice caz, e complicat sa afli ceva concret sau sigur, pentru ca desi problemele cuplurilor sunt cam aceleasi, in spate sau motivatii diferite si extrem de complexe.

Am rugat-o pe Elena Iorga – psihoterapeut de cuplu si familie, sa imi explice putin de ce e asa simplu la inceput de relatie si cum de ajungem sa ne respingem ulterior, fara macar sa ne dam seama de adevaratele motive. Si iata ce ne spune Elena:

”Ne intrebam de ce anumite cupluri se despart in jurul varstei de 40 de ani, dupa 15-16 ani petrecuti impreuna si cativa copii.

Sigur, fiecare situatie este unica si in fiecare caz exista un cumul de factori care nu seamana cu variabilele altui caz. Si totusi, exista un fir comun in cazul relatiilor care nu functioneaza.

Cand formam cupluri, suntem atrasi de persoane care credem ca ne vor indeplini anumite nevoi. Uneori constient, de multe ori inconstient, vedem in celalalt promisiunea de a umple un gol pe care nu credem ca noi insine am fi in stare sa o facem singuri. Oamenii cauta o multime de lucruri diferite in cadrul unui cuplu: sprijin, iubire, liniste, stabilitate (emotionala/financiara), protectie, sex, statut, apropiere, prietenie etc.

Cand ai niste nevoi pe care crezi ca nu ti le poti indeplini singur, iti cauti un partener care sa ti le indeplineasca in locul tau. In schimb, te angajezi sa ii indeplinesti si tu niste nevoi pe care el crede ca nu si le poate indeplini singur. De aici rezulta un contract marital prin care fiecare se responsabilizeaza pentru fericirea celuilalt.

Dar ce se intampla cand unul dintre parteneri incalca contractul? Cand nu indeplineste o nevoie? Ca in orice contract, sunt stipulate niste penalitati (mai degraba implicit). Partenerii ajung sa nu mai actioneze conform impulsurilor lor firesti, conectati la emotiile din prezent, ci constransi de conditiile stipulate de contract. Ti se pare o descriere mercantila a iubirii? Chiar asa este. Ai impresia ca aceasta abordare iti este total straina? Mai reflecteaza putin la ultimul conflict. Pe ce v-ati certat? Ce voia fiecare de la celalalt?

Cuplul pare pe o pozitie de stabilitate cand schimbul este echitabil. Dar iubirea adevarata nu are legatura cu constrangerea, cu santajul emotional si cu contractele.

Eu cred ca dragostea se erodeaza (uneori nici nu apuca sa infloreasca) din cauza centrarii pe acest “contract”. Cand credem in mitul echitabilitatii, pierdem contactul cu prezentul, cu persoana din fata noastra, care e mereu alta, in schimbare; pierdem inclusiv contactul cu noi insine si cu nevoile noastre in schimbare. Si atunci, se intampla doua lucruri simultan: 1) Nu ne dam seama ca ne-am schimbat si ca avem nevoie sa ne raportam diferit la noi si la relatie si 2) Suntem convinsi ca schimbarea trebuie sa vina de la celalalt.

Aceasta este reteta pentru o relatie nereusita: sa nu vezi contributia ta la o situatie si sa invinovatesti pe altul.

Din perspectiva aceasta, cuplurile se destrama pentru ca partenerii nu mai simt ca le sunt indeplinite nevoile in cadrul relatiei.

Dar nevoile nesatisfacute vin din mentalitatea de lipsa. Cand iti dai seama ca tot ceea ce iti trebuie are sursa in tine, ca tu iti poti indeplini orice nevoie apare (ba chiar ai responsabilitatea aceasta), atunci incepi sa iubesti cu adevarat. Dragostea se cladeste cand iti dai seama de responsabilitatile pe care le-ai pus pe umerii celuilalt si iei decizia matura de a-ti asuma responsabilitatea pentru indeplinirea propriilor nevoi. Iubirea adevarata este dorinta de a ramane alaturi de celalalt in conditiile in care nu e nevoie sa faceti niciun schimb.”

Sursa foto: aici