melcCam asa am fost in primii 2 ani si ceva de viata ai Teodorei: ca un melc care isi muta de colo colo casa. Indiferent ca plecam pentru o zi sau pentru o saptamana, impachetarea presupunea mereu aceleasi lucruri mari, obligatoriu: tarcul si salteaua, caruciorul, scoica/scaunul de masina (oricum nelipsit din masina), scaunul de masa si sterilizatorul electric pentru biberoane. Iar masina arata de parca era un magazin intreg Noriel, pe 4 roti. Cand ajungeam la destinatie, cei care ne intampinau faceau mereu ochii mari (ca melcul) si se intrebau daca ne vom muta definitiv la ei sau facem curat acasa si vrem sa scapam de ceva lucruri. 🙂

Prima calatorie a fost la 3 luni de cand ea a venit pe lume. Statusem in casa toata iarna, o iarna grea, geroasa si cu multa zapada. Cine a nascut iarna stie cat este de dificil sa mergi cu caruciorul prin nameti, sa ai zile in care nu poti iesi la plimbare cu puiul pentru ca e prea frig, umezeala, ploua sau viscoleste. Si iti este dificil sa scoti masina ca sa te deplasezi la controale sau pur si simplu intr-o vizita. Taticii sunt de obicei plecati la birou pana seara, iar ziua este toata a mamelor si a puilor lor, cu bucuriile si dificultatile ei.

Asa ca in martie, odata cu soarele si cateva raze timide de soare, dar mai ales odata cu speranta de caldura, m-am hotarat sa fac o vizita mai lunga la bunici. Avea sa fie prima ei calatorie in fara Bucurestiului, o calatorie de 2 ore. Bunica a venit de dimineata, ca sa ne ajute la impachetat si la incarcat in masina. Dupa 2 ore petrecute pe aceasta operatiune, amandoua asudasem sub privirile curioase ale copilului de 3 luni, care speram noi sa se intrebe ce ii pregatim. Prima operatiune Melcul incepea in acel moment si, daca il intrebati pe tatal copilului, nu s-a incheiat nici azi, chiar daca nu mai luam dupa noi caruciorul si sterilizatorul. 🙂 Oricum, in masina, ele abia se vedeau de toata incarcatura, iar eu cu greu mi-am eliberat luneta si cele 2 oglinzi, ca sa pot avea vizibilitatea necesara. Povestea s-a terminat cu bine, am ajuns la destinatie in siguranta si mi-am dat seama ca uitasem cadita…Stiti insa ca de obicei operatiunea Melcul nu se termina odata cu decolarea. Ea continua si la destinatie cu descarcarea – alta ora petrecuta pentru a parca caruciorul, a monta tarcul si a instala salteaua, a pune sterilizatorul la bucatarie si…tot asa. M-am intrebat atunci si in anii care au urmat, cum procedeaza parintii care calatoresc cu avionul. Ramane o necunoscuta pentru mine, deocamdata.

Daca ma uit inapoi, imi dau seama ca este pe alocuri amuzant, dar nici in ruptul capului nu as abandona operatiunea daca un alt bebe ar intra in peisaj. Cred si astazi ca e important cand mergi la drum sa ai propriile lucruri ale copilului. Le poti si imprumuta de la hotel – ex: patut sau scaun de masa. Insa eu am avut mereu reticenta de a folosi lucruri in comun cu oameni pe care nu ii cunosc. Altminteri am primit cu drag lucruri de la prieteni, fara sa imi fac multe griji.

Daca ar fi insa sa fac altceva acum, as cumpara un portbagaj suplimentar si in felul acesta as mai aerisi masina, nu as mai avea aceeasi senzatie de presiune care m-a insotit pana la varsta ei de 2 ani, chiar daca am schimbat masina intre timp cu una aparent mai incapatoare.

Cam acestea sunt gandurile unei mame intr-o zi de septembrie, dupa 2 saptamani de vacanta – ultimele pentru vara aceasta. Valiza se uita la mine dintr-un colt si asteapta sa o reasez la locul ei, parca intrebandu-se daca asta a fost tot. Da, asta a fost tot pentru vara aceasta, dar promitem calatorii frumoase si nenumarate de toamna. Operatiunea Melcul, in varianta de scolar ! 🙂

Imagine: sursa Youtube