8 greșeli de evitat când faceți pachețelul pentru școală

greseli pachetelul scoala

În ultimii 5 ani am făcut, cu aproximație, 800 de pachețele pentru școală. Nu întotdeauna a fost ușor. Gusturile copilului în creștere s-au schimbat, de la perioadă la perioadă. Plictiseala l-a bătut pe umăr uneori. Prin luna mai, de exemplu, ajung mereu fără inspirație. În continuare, între copii există o rivalitate în ceea ce privește pachetul. Ce e adus de acasă e mai puțin atrăgător decât orice e cumpărat. Ambalajele sclipitore se fălesc în fața sendivișurilor, oricât de creative ar fi. Mirajul lor bate strădania mamelor la bucătărie. Dar nu ne lăsam, nu-i așa? Ce mai rămâne de facut e să admintem că, uneori, facem și noi greșeli când vine vorba de pachețelul pentru școală.

V-ați gândit că puteți face una dintre următoarele greșeli când pregătiți pachețelul pentru școală?

  • Îi puneți copilului prea multă mâncare la pachet

Prea multă mâncare e una dintre cele mai frecvente greșeli când vine vorba de pachețelul pentru școală. Nu judecați pachetul lor cu măsura voastră. Un copil mănâncă mai puțin decât un adult, în funcție de vârstă, sex și de mișcarea pe care o face.

Porțiile prea mari de mâncare pot fi copleșitoare pentru copii. Dacă frecvent cel mic vine cu 1/2 de pachet acasă sau chiar cu el întreg, e posibil ca problema să fie cantitatea. Mai ales dacă nu știe să vă spună un motiv pentru care nu mănâncă.

Recomandare: puține cantități mai mici din fiecare fel de mâncare din pachețelul pentru școală. În felul acesta, unii copii se simt mai stimulați. Există și varietate mai multă și apare și sentimentul de bine că au terminat un fel de mâncare.

  • Îi puneți în pachet alimente noi, pe care nu le-a mai gustat până acum

Well, copiilor nu le plac suprizele. Decat poate ambalate. 🙂 Dar când vine vorba de mese, familiarul trebuie să fie prezent. Mai ales că nu mănâncă acasă, ci deschid cutia cu mâncare la școală.

Recomandare: păstrați felurile de mâncare care nu le sunt familiare pentru gustările de la after school sau pentru acasă, când ajung deja flămânzi și sunt poate mai puțin selectivi. Și păstrați regula ca alimentele noi să fie prezentate mereu pe o farfurie împreună cu alimente deja cunoscute.

  • Îi propuneți 1-2 feluri de mâncare și atât

Adică pregătiți un mega sendviș sau un wrap imens, de exemplu. De multe ori, copiii nu au timp în pauză să mănânce. E una dintre scuzele frecvente care au însoțit pachețelele pentru școală. La început, m-am supărat. Apoi am investigat mai mult situațiile.

Trebuie aflat câte pauze au și dacă au o pauză mare. Și cât de mare. Noi putem mânca un sendviș în 2 minute. Nu zic că e bine, dar o putem face. Atenția copiilor e distributivă și îi fură peisajele cu mâncarea lângă ei. Timpul trece, pauza se duce. Profesorii nu îi lasă să mănânce în ore. Învățătoarele sunt mai înțelegătoare la clasele mici, mai ales dacă știu că cei mici nu au mâncat acasă.

Mai mult, copiii au nevoie de energie constantă pe parcursul unei zile. Ceea ce înseamnă că le trebuie o gustare după ora de sport, de exemplu, una pe la ora 11.00, un prânz destul de rapid, dacă stau și la programul Școală după școală. Și vreau să știți că și copiii suferă de FOMO (fear of missing out = frica de a nu pierde ceva), pentru că în pauza mare ei socializează mult, se joacă. Deci nu vor sta liniștiți să mănânce felul 1 și felul 2. Ei vor să se joace, deși au burta goală.

Recomandare: pregătiți gustări mai multe și mai mici! Cum ziceam și mai sus, copiii sunt stimulați de varietate. Porțiile mai mici le oferă exact cât au ei nevoie. Și excludeți și posibilitatea de a lăsa pe mese pachete desfăcute, care să se altereze ușor.

  • nu reușiți să îi faceți să mănânce legume și fructe – surse de energie și fibre

Asta e, nu toți copiii mănâncă sticks-uri de morcovi și de ardei. Sincer, nici mie nu îmi plac morcovii, bașca îmi intră printre brackets. Așa că îi pot înțelege. Sănătos = plictisor în accepțiunea cât mai multor oameni. La fel și la copii, că doar le transmitem inconștient acest lucru.

Dar, dragile mele, orice mică bucată de legumă va face diferența în timp. Nu vă dați bătute, ok? Picătura chinezească scrie pe strategia voastră.

Recomandare: aflați care e acea legumă preferată de copilul vostru. Poate fi mazărea dulce. Sau păstăile de fasole. Sau mini morcoveii. Chiar dacă la început le vor ignora din pachet, voi puneți-le constant acolo. Frunza de salată în sendviș, mini morcoveii într-un recipient simpatic, castraveții cu puțin humus. Și tot așa, adăugat mereu, variat, cu timpul piciul se va obișnui să le aibă acolo. Și la va și mânca.

  • Fructele&legumele zemoase se scurg peste sendviș

Eu știu clar că fiicei mele nu îi plac alimentele prea zemoase și moi. Dacă se mai și amestecă între ele, vă asigur că face foamea și nu se atinge de nimic, pentru că i se face o silă ceva de speriat. Și da, i-am pus și eu pe la începuturi roșie la pachet și chiar pepene, care și-au făcut de cap peste mâncare din cutie. Never again!

Recomandare: nu puneți la grămadă în cutie toate alimentele! Puneți fructul separat într-o punguță de sendviș, la fel și morcovii tăiați, care pot fi zemoși, brioșa într-o hârtie de copt, care să absoarbă eventualul surplus de grăsime. Și apelați la cutii cât mai compartimentate, sunt foarte utile. Nu uitați să testați cutia: puneți un pic de apă în ea, să vedeți dacă se scurge. Dacă da, musai trebuie să împachetați separat tot ceea ce e zemos. Folosiți cupe de silicon ca să separați alimente uscate de cele cu potențial de umezeală.

  • Să nu râdeți, dar există și posibilitatea ca cel mic să nu poată deschide cutia

Da, oricât de fancy ar fi, cu super personaje și foarte simpatică, se poate că mânuțele celor mici să nu poată debloca mecanismul cutiilor. Mi s-a întâmplat și asta. Copilul mic nu știe să spună sau îi este rușine să ceară ajutor. Și așa ajunge cu pachețul pentru școală intact acasă. Și voi îl certați și tot așa. Iar prea multă tensiune în jurul mâncării pentru școală va duce în timp la repulsie pentru mâncare. Nu vreți așa ceva, nu?

Recomandare: keep it simple. Pepco, de exemplu, are cutii pentru mâncare destul de ok ca preț. Cutiile de sticlă nu sunt cea mai bună opțiune pentru uzul copiilor.

  • Nu-i implicați/consultați când le pregătiți mâncarea

Dacă nici nu-i întrebați ce vor și nici nu-i mai lăsați din când în când să îl pregătească singuri ori să fie cu voi acolo la pregătirea lui, se poate să refuze mâncarea. Copiii au toane, ca și adulții. Deci e normal să refuze ceva despre care nu știu nimic.

Recomandare: luați-o încet, propuneți-le întâi să vă ajute la lucruri mici: să aleagă ei ingrediente, să așeze mâncarea în cutia pentru pachețelul de școală. Încet încet, se vor așeza la blat și vor compune ei felurile de mâncare. Garantat, la mine a mers. Eventual, faceți un meniu pe câteva zile împreună cu ei și afișați-l la bucătărie. Faceți un tabel cu mai multe coloane:

  • Siguranța alimentelor – dacă o dată i s-a făcut rău de la ceva din pachet, nu va mai privi cu ochi buni alimentul respectiv

Dacă cel mic pleacă la școală la ora 8 și reușește abia la 11 – 12 să pună mâna pe sendvișul cu ton ori cu brânză să se strice. Bacteriile au timp să își facă treaba în această perioadă, iar copilul va căpăta dureri de stomac.

Recomandare: puneți în cutie o punguță/cutie cu fructe înghețate, ca să se păstreze alimentele perisabile la rece, mai mult timp. La finalul meselor, copilul poate pune într-un iaurt fructele înghețate ori în sticla de apă pentru gust.

Bonus pentru voi – inspirație:

Așadar, e bine să învățăm și din greșeli, nu-i așa?

Să vă fie de folos!

Related posts

Comentarii ( 4 )

  • Simona Banica

    Da, foarte adevarat!

  • Maria

    Mi se pare un superarticol! Are marele avantaj al mai multor perspective impletite: a mamei, a cadrului didactic si chiar a copilului, si ca un fel de bonus, a expertului. Multumesc.

    • Florina Badea

      Te pup, Maria!!! Multumesc!!!

  • Alexa Stanescu

    wow, ce articol bun. Il pun la pastrare mental si poate si fizic pentru cand incepe D. scoala. Multumi, Florina pentru răbdarea cu care ai scris articolul. Stiu ce inseamna..

Publică un comentariu

programe de nutriție toamnă