Microbuzul de after school – pericol pentru copii?

microbuzul de after school

S-a întâmplat de 3 ori în aceeași zi. Acum, la început de an școlar. O dată eram pe trecerea de pietoni, aproape traversam strada. Microbuzul de after school a trecut razant, fără să schițeze o frână. Eram cu 2 copii de mână, pe trecere. Și nu m-am aruncat în stil kamikaze pe ea. A doua oară, eram la volan. La semafor, pe un verde al meu. Microbuzele de after school au trecut pe roșul lor și au forțat. Frâna mea m-a speriat chiar și pe mine. De groază, ambele dăți am rămas priponită în scaun. A 2-a oară, microbuzul de after school alerga după salvarea căreia i se făcuse loc de către restul participanților la trafic. Toate acestea, la ore de maxim trafic.

Cu filmul derulat înapoi, am văzut cu ochii minții copii în picioare, ori hliziți pe geamuri. Nu e prima oară când remarc copii pe scaunele din față, fără centuri. Sau copii mulți îngrămădiți pe scaune puține.

S-a schimbat ceva între timp și eu nu știu? Transportul de copii beneficiază de reguli speciale de circulație? S-a tranformat în taximetrie? Nu e nevoie ca cei mici să poarte centură? Sunt pasageri în mijloace de transport speciale. Iar obligația centurii există și pentru copii și pentru adulți. Greșesc?

Dragi părinți, voi chiar știți pe mâna cui vă lăsați copiii? Când apelați la astfel de servicii pentru copiii voștri încheiați un contract cu firma respectivă? Sunt stipulate clauze în el? Cine răspunde și ce fel de răspundere poartă cel căruia îi încredințați copilul vostru?

Știu din experiențe proprii că în România oamenii semnează contractele fără să le citească. Sunt o bifă pură pe o hârtie. Bârr! Mă ia cu fiori! După care, încep problemele și pentru că au semnat ca primarul, nici că există rezolvare.

Vi se pare că transportul acesta e mai puțin important? Doar pentru că, de multe ori, are loc pe distanțe scurte dintre școală și after school, credeți că e mai puțin periculos? Doar pentru că toți copiii stau fără centuri vi se pare mai puțin periculos? Știți ce spun rapoartele? Că în România sunt cei mai mulți morți pe șosele? Și că centura salvează vieți?

E bine și ușor că avem la îndemână astfel de servicii. Dar, pentru siguranța copiilor noștri, ca mamă și spectator la comportamentul în trafic al acestor microbuze/autobuze/mașini, vă recomand mai multă băgare de seamă. Insistați ca cei mici să poarte centuri, indiferent de distanță! Insistați să se respecte numărul de copii aferent numărului de locuri din autobuz, care să nu includă și locurile de lângă șofer. Verificați că se respectă acest lucru! Din când în când, apăreți inopinat la școală, la ora la care ar trebui să fie ridicați copiii. Întrebați copiii, verificați cu prietenii ori colegii lor. Aflați exact ce se petrece din mai multe surse. Ca spectator la astfel de momente, sunt foarte sceptică legat de gradul de încărcare și de respectarea acestor reguli zilnic, pe trasee mai scurte sau mai lungi.

În cele din urmă, învățați copilul să refuze să fie îmbarcat pe un scaun din față sau să stea în picioare în microbuz, ori să circule fără centură. Mai mult de atât, în timpul pe care voi îl petreceți cu cel mic, asigurați-vă că, indiferent de traseu, respectați voi înșivă toate aceste reguli! Pentru ca cel mic să priceapă că ”la noi în familie nimeni nu merge fără centură!”.

Cât despre viteza cu care șoferii aceștia circulă, nu știu ce să zic. Sper doar că, într-o zi, se va trezi și conștiința lor proprie, de tați ori bunici, care să le spună câtă răspundere au pentru acele suflete nevinovate de copii, pe care le conduc la destinație, dacă teama de poliție, de amenzi ori de contractul cu after school-ul ori grădinița nu există. Stimați șoferi, pe stradă nu se întâlnesc mașinuțe de jucărie, iar voi nu sunteți la o cursă pe calculator!

Și nu, nu e ok ca microbuzul grădiniție/after school-ului să vrea cu orice preț să ajungă în fruntea cozii de la semafor. Înțelegem, toți am vrea să ajungem repede la destinație. Dar nu în orice condiții și nu cu orice preț. Prioritate au doar salvarea, pompierii și poliția în misiune, cu semnalizarea corespunzătoare. Cel puțin așa scrie în Codul Rutier, să mă contraziceți dacă aici intră și microbuzele la care fac referire.

La final, atât mai am de spus: eu nu afirm că toate after school-urile angajează șoferi care încalcă regulile de circulație. Zic că am văzut prea multe cazuri și că, pe cuvânt, cu poză și număr de înmatriculare, trimit la poliție data viitoare când mai sunt martoră la așa ceva. Ca un cetățean ce voi fi, martor la încălcării ale legii. Pentru că vreau să trăiască copiii ăia și să nu ajungă schilodiți pe viață, din cauza unor șoferi care se cred la curse.

Ca să știți de ce în stare. Fără smiley face.

La rubrica de PARENTING veți găsi idei despre creșterea copiilor. Nu neapărat moderne, dar realiste.

Related posts

Publică un comentariu

programe de nutriție toamnă