”Copilul meu nu mananca” sau ”Asta mic al meu nu vrea sa manance nimic, nu stiu cum traieste!” sunt cele mai frecvente fraze pe care le aud de la mamele cu care vorbesc despre copii si alimentatia lor, insotite de cate o privire trista sau un oftat din adancuri. Intotdeauna e foarte greu sa le ofer un sfat pe loc, pentru ca alimentatia copiilor nu e chiar asa simpla cum pare si nu e niciodata doar o problema de targuieli si apoi de gatit. Factorii din spatele lingurii pe care copilul o duce sau nu la gura sunt foarte multi, de la primii pasi in diversificare, pana la ce relatie au parintii lui – nu cu mancarea neaparat, ci relatia dintre mama si tata.

Dar de ce nu mananca copiii nostri, de fapt? Si de ce ne doare pe noi atat de tare acest lucru?

Care e problema

Problema, de fapt, apare la diferenta dintre:

  • Asteptarile parintilor de la copil (de obicei, asteptarile parintilor sunt mari si au legatura cu ce cantitate de mancare ar trebui ca cel mic sa primeasca bucuros; sunt mari, pentru ca se raporteaza la cantitatile pe care le primesc adultii sau copiii mai mari din familie);

si

  • Ce mananca copilul (ce vrea si ce poate manca cel mic).

Care poate fi rezolvarea

De obicei, rezolvarea e fie intr-o directie, fie in alta:

  • Copilul arata un apetit mai bun (adica mananca mai mult, spre bucuria parintilor)

sau

  • Parintii isi schimba asteptarile (adica devin constinti de cantitatile pe care cel mic le poate manca, conform varstei pe care o are si conform preferintelor si le ajusteaza).

Un lucru e clar si va rog sa nu il uitati!

E imposibil sa faci un copil sa manance mai mult! Cu totul si cu totul imposibil!!

Psihologia apetitului e foarte complexa si o sa va vorbesc despre ea in aceasta campanie. In orice caz, apetitul este cel care regleaza mancatul, la copii sau la adulti. Ceea ce vreau sa subliniez acum este faptul ca la copii chiar functioneaza corect, in functie de nevoi. La noi, adultii, s-a pervertit apetitul. In timp, am invatat sa mancam in functie de diverse motivatii, care mai de care mai interesante: aniversari, Pasti/Craciun, presiunea familiei etc.

Copiii nu tin cont de alte motive, din cele enumerate mai sus, ei nu cunosc recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), nu se compara cu alti copii de varste similare. Cum ar fi, sa iasa in parc si sa vorbeasca unii cu ceilalti, despre toate acestea? 🙂

De ce ne raneste faptul ca cel mic nu mananca?

Noi, mamele, credem ca e vina noastra. Copilul nu mananca din cauza noastra. Haideti, recunoasteti, cate dintre noi nu ne punem problema asa intai? Mai ales daca suntem la primul copil. Primul gand e ca micutul nu mananca pentru ca noi nu stim sa gatim suficient de bine! De parca cel mic ar fi un fel de Adi Hadean, care ne cheama intr-un internship si ne pune la grele incercari, din care nu iesim deloc bine….Hilar, nu-i asa?

Exemplu de dialog interior:

– Nu mananca ce ii dau!!

– Refuza tot ce ii ofer!!

Asa ca in loc de:

– Iti e foame sau nu? 

Intrebarea se transforma in:

– Ma iubesti sau nu?

– Daca nu mananci, mami nu o sa te mai iubeasca!! (Nu, chiar sper ca din ce in ce mai putine mame spun astfel de lucruri copilasilor lor!)

Suferim, sa recunoastem. In sufletul nostru si in gura mare! Le spunem prietenelor, mamelor, soacrelor, vecinelor! Intre mese traim cu frica si cu intrebarea ”oare va manca la cina??!”. Ne simtim respinse, vinovate, ne gandim ca puiul mic are ceva cu noi si nu ne mai iubeste! 🙁 Cand ii oferim un aliment, ne simtim sufletul frigand si simtim cum transpiram!

Dar la copil s-a gandit cineva?

Dragile mele, sa stiti de la mine, copiii sufera mai mult decat noi!! Ei nu au nimic cu noi, nu vor sa ne supere, nu vor sa ne contrazica, nu vor sa faca misto de noi, nu isi bat joc de noi! Nimic din toate acestea, dar nimic! Cum ne-am putea gandi la un copil de 7-8 luni ca poate face asa ceva?!

  • Copiii nu vor decat sa ii iubim!
  • Copiii vor sa ne faca pe plac! Ar face orice, doar sa ne intre in voie si sa se asigure permanent ca ii iubim! Nu folositi mancarea ca un instrument de manipulare in relatia cu ei!
  • Copiii sufera mai mult decat noi!
  • In tot acest joc al mancarii, copiii sunt victime, de fapt! Ei plang, refuza, se roaga de noi sa nu le mai indesam mancare pe gat si sa nu ne mai suparam ca nu mananca!
  • Copiii ne au doar pe noi! Mama este centrul universului lui! Pe care o vede cum se transforma in dusman, cand vine momentul mesei! In capsorul lui, copilul crede ca avem ceva cu el, ca nu a fost cuminte, ca e certat. Si se simte obligat sa faca ceva impotriva vointei lui. Asa cum este, de fapt, daca noi nu gasim acea metoda de a-l ajuta sa gaseasca bucuria mancarii si sa nu mai planga la masa!
  • Copiii nu stiu ce cantitate abia au mancat la masa, nu stiu ca au mancat mai putin decat scrie la carte, nu stiu ca nu au mancat in ziua cutare din toate grupele alimentare, nu stiu de vitamine, nu stiu de micro si macro nutrienti!
Copilul meu nu mananca! Oare?

Iata ce e in capul unui copil cand vine vorba de mancare:

Mama, tata, ati innebunit cu mancarea voastra?!

Cum se apara copiii de insistentele noastre cu mancarea

Adevarul este ca, daca cei mici ar manca tot ce le ofera adultii, s-ar imbolnavi rau. Noi, mamele si chiar bunicile, chiar insista sa ii vada pe copii mancand pana la refuz, stiti, da?

Deci cum se apara copiii de insistenta noastra:

  • Inchid gura si intorc capul. E cea mai simpla comunicare! O mama inteleapta nu ar mai trebui sa insiste. Cum ziceam, niciodata, dar niciodata, nu va fortati copilul sa manance!
  • Daca mama insista, copilul deschide gura, dar nu mesteca si nu inghite. Asa ca mancarea se scurge afara. Lasati lucrurile asa, nu mai insistati!
  • Daca mama insista in continuare, cel mic inghite nitel, dar plange si aveti toate sansele ca apoi sa verse! Acesta este punctul in care nu trebuie sa ajungem la masa niciodata!! 🙁

Am citit undeva (Doamne, bine ca nu am vazut asa ceva!!), ca o bunica a facut un copil sa manance o banana, tinandu-l de nas si varandu-i pe gat banana, putin cate putin!!! Cat de cruda sa fii, buni, sa faci asa ceva puiului mic?!! Si de ce?!! 🙁

De ce nu mananca copiii

Inainte de a incepe sa va faceti toate gandurile negre de pe pamant in ceea ce il priveste pe piticut, doar amintiti-va motivele pentru care el ar putea sa nu manance si stabiliti voi, cu inima de mama, daca se incadreaza undeva:

  • Copiii nu mananca pentru ca in acel moment nu le e foame. Poate ca au rontait ceva intre mese, poate ca au mancat mai mult la masa precedenta, in orice caz e clar ca nu au nevoie in acel moment de mancare. Voi doar sa va ganditi nitel in urma, sa derulati in cap toate mesele anterioare, ca sa aflati raspuns la intrebarea: de cat timp dureaza refuzul lui?
  • Copiii nu mananca din motive emotionale/psihologice. Poate ati schimbat scoala, poate v-ati mutat cu casa, poate s-a certat cu un prieten, poate e agresat de cineva, poate e trist, poate ati trecut printr-un divort, poate si-a pierdut un bunic etc. Toate acestea sunt motive de a refuza mancarea si multe altele din acelasi registru.
  • Copiii nu mananca atunci cand sunt bolnavi si o buna perioada dupa aceea. Da, e un fapt stiut de catre medici, atunci cand o boala debuteaza, s-a dus apetitul. E nevoie de ceva rabdare si dupa ce trece respectivul episod, apetitul nu se regleaza usor dupa ce trecem printr-o suferinta. Copilul nu se face bine daca il obligam sa manance, se va face bine daca urmeaza tratamentul corect, la timp.
  • Lipsa de fier poate fi o alta cauza. Mergeti la medic!
  • Unele alimente il fac pe copil sa se simta rau! Nouaadultilor, ne e greu sa ne dam seama care aliment ne face rau. Dar copiii se pot exprima asa, corpul lor simte ca ceva nu ii prieste si la masa urmatoare copilul nu mai vrea respectivul aliment. Asa se explica unele alergii. Copiii care refuza laptele, pestele, oua, glutenul, pot fi alergici la aceste alimente! Mergeti la medic!
  • Unele alimente pur si simplu nu le plac! Pentru linistea noastra sufleteasca, e bine sa acceptam si acest lucru! Voua chiar va place orice? Mie nu imi plac merele si detest carnea de miel! Nu pun gura pe ciorba de burta, ba chiar ma si simt rau numai cand ma uit la ea!! Ei, asa simt si cei mici, nu sunt ei o specie aparte care TREBUIE sa manance orice le oferim si eventual TOT! Nu, nu! Acceptati va rog acest lucru!

Am lasat la final un motiv sensibil, dar pe care trebuie sa vi-l zic si va indemn sa va ganditi la el:

  • Copiii nu mananca, pentru ca voi nu mancati! Copiii nu mananca pentru ca nu au modele! Parintii nu mananca acasa nu gatesc impreuna, nu se bucura de mese in familie, nu arata bucuria mancatului cu toata gura!

Ramaneti aproape in aceasta campanie, urmeaza sa va mai povestesc cazuri concrete si cum au fost rezolvate de catre parinti, sa va spun si de ce mananca copiii, ce schimbari putem face, incet incet, asa incat sa ii ajutam sa descopere singuri bucuria mancatului!

Si nu uitati cuvintele cheie: rabdare, empatie, blandete si respect pentru copii! Cand va e mai greu, trageti aer in piept si repetati in gand sau cu voce tare cuvintele cheie!

Va astept sa imi scrieti pe adresa consultanta@florinabadea.ro, daca aveti intrebari concrete la problemele voastre si daca va pot ajuta!

Later edit: Ioana Macoveiciuc a scris azi un material in aceeasi directie, care include si o recomandare de carte, ce v-ar putea fi de folos. Intrati pe acest link si haideti sa incepem treaba! Copiii nostri au nevoie de noi, in aceeasi echipa cu ei!

Later edit: despre mancatul tot din farfurie am scris mai demultisor un articol, pe care va invit sa il parcurgeti.

Episodul 2 al campaniei ”Copilul meu nu mănâncă”

Copilul meu nu mănâncă – ce să nu facem niciodată și ce putem încerca

Daca doriti sa fiti la curent cu noutatile de pe blogul de viata sanatoasa, puteti da LIKE paginii de Facebook sau va puteti abona la Newsletter!

Sursa foto: aici