Da, copile drag, nu m-am sacrificat pentru tine!

”În anul în care am rămas însărcinată așteptam promovarea promisă. Nu a mai venit, pentru că am intrat în concediu de maternitate. Când m-am întors, eram deja cu 2 ani în urmă. Altcineva luase demult jobul promis mie. Mărire de salariu nici nu puteam visa. Eram fata care stătuse acasă 2 ani.”  Femeia din fața mea îmi povestea încet, de parcă mi-ar fi spus cea mai mare taină a tuturor timpurilor. O alta, foarte apropiată, îmi spune cu năduf: ”Am stat acasă 2 anișori, fără niciun ajutor. În afară de copil, nu am știut nimic. Nici baie nu făceam singură, iar dacă rupeam 5 minute de duș, auzeam copiii plângând. Acum, când mi-am găsit un job care îmi place, sunt singura din departament care vine la fix, pleacă la fix. Și care refuză toate oportunitățile: nu pot să plec din oraș, nu pot să plec din țară. Zilele în care copila e bolnavă, eu muncesc de acasă. Cu un copil de 2 ani care trage de laptop, acasă nu e viață. Simt că nu fac nimic bine! Aș vrea să fiu și o mamă prezentă, dar îmi vreau înapoi și cariera, fără să mai fiu nevoită să refuz fiecare șansă la birou”.

Ce simt femeile mame la locul de muncă

Frământare (mereu cu gândul la copii, mai ales când au o problemă de sănătate sau la școală).
Frustrare (că nu sunt la fel de mobile precum alți colegi sau pentru că nu își pot asuma joburi cu volum mare de lucru și responsabilități în plus).
Sentiment de sacrificiu (când copilul are o problemă, mama e prima și singura care trebuie să plece de la muncă spre el, căci tatăl nu poate sau, în unele cazuri, el nu există).
Munca nu trebuie să fie importantă pentru o femeie, odată devenită mamă (așa i se spune de către familie, rude sau societate).
Sentimente de vinovăție față de colegi, în prima și ultima zi de școală, în zilele de boală ale copiilor, de aniversările lor, în vacanțe (sunt zile pe care ori e nevoie să și le rupă din concediu, ori absentează, ori se învoiesc, ori întârzie și munca li se triplează în zilele următoare).
Sentimente de inferioritate față de colege fără copii sau față de colegi bărbați (de multe ori, pur și simplu, în anumite proiecte nu sunt luate în calcul, pentru că angajatorii le cunosc lipsa de disponibilitate, datorată responsabilităților de mamă).

Ce simt femeile mame acasă

Că munca lor nu se vede niciodată. Normal, oricât ai strânge jucării, ele tot pe jos răspândite stau. Orice vase ai spăla, nimeni nu le vede. Adică, pardon, mai bine se văd vasele nespălate decât cele spălate. 🙂 Oricât ai șterge praful, el tot acolo se așează, că altfel el nu știe. Oricât ai freca chiuvetele și căzile, mânuțele și piciorușele pufoase și murdare le vor aduce la starea lor de dinainte.
Că au 3 joburi: casă, copii, soț. 🙂 Și dacă mai și muncesc de acasă, 4 joburi la un singur loc de muncăăăăăă!
Că munca nu se termină niciodată. Chiar așa, noi când ne mai odihnim? La un moment dat, la job mă relaxam mai mult decât acasă. 🙂
Dar au zile când le pleacă soții la serviciu și copiii la școală și, în urma lor, mângâie cu privirea paturile și așternuturile, iar cu mâinile hăinuțele și jucăriile lor. Și simt binecuvântare pentru toate cele primite și trăite zi de zi. În felul acesta, uitarea le cuprinde inima, copleșită de iubirea cu care au fost înzestrate și care se revarsă peste toate cele de mai sus.

Femeia mamă, timpul și banii

Timpul nostru nu mai este doar al nostru. Chiar dacă plecăm 1 oră, 1 zi sau 1 săptămână de lângă copil, tot mame suntem. Inima tânjește, iar mintea bâzâie permanent, emițând gânduri către ei.
Timp pentru noi există foarte puțin, către deloc. Se zice că ne alocăm timpul, în funcție de priorități. E clar, nu suntem prioritate în viața noastră!
Dacă intrăm în mall, pașii ne duc pe pilot automat către magazine pentru copii. Până să ne amintim că aveam nevoie de o rochie pentru eveniment, deja eram cu o pungă doldora cu hăinuțe și jucării în mână. ”Ah, acum nu mai am buget de alocat! E, asta e, o să port și de data asta rochia de data trecută!”

Să zicem toate: da, copile drag, nu m-am sacrificat pentru tine!

Se întâmplă. Tot ce am scris mai sus, dar și mai multe de atât. Pentru că trăim în societatea aceasta, pentru că suntem tributari unor idei preconcepute legate de rolul și locul femeii în societate, pentru că, după ce devenim mame, copiii sunt mai importanți decât orice pe lume. Pentru că nu prea avem cui să încredințăm parte din îngrijirea și educația lor zilnică, bonele sunt rara avis, iar de creșe și grădinițe ok auzim din ce în ce mai rar. Pentru că, de cele mai multe ori, în cuplul care crește copiii, salariul bărbatului e mai mare și jobul mai sigur. Pentru că pur și simplu, nu vedem alte căi.
Cu toate acestea, când moațele blonde ne inundă brațele și mânuțele pufoase ne iau de după gât, când strigătul ”mami” e așa frumos formulat în fiecare zi și râsetele devin molipsitoare, parcă pământul se oprește și noi coborâm împreună cu ei la prima stație. Coborâm noi cu ei, în locul nostru secret, unde miroase a ei și ne rugăm ca timpul să stea în loc.
Când vreodată va mai mirosi a bebe în casă și cuvintele vor fi așa frumos stâlcite? Când ne vom mai bucura noi în viața aceasta de râsete cristaline și de drăgăleli în pijamale sâmbătă dimineața, când în casă e cald și bine și la radio cântă….Smiley? 🙂
Copile drag, nu m-am sacrificat pentru tine! Am fost acolo, când ai avut cea mai mare nevoie, când ai deschis ochii și aripile în viață, când ai căzut și te-ai ridicat, când ai învățat să vorbești sau când ai făcut primii pași. Ai învățat să ții lingura cu mine și ți-am făcut primele brioșe cu mâinile mele. Aceleași mâini cu care am dat sute de emailuri și telefoane, cu care am făcut prezentări în trecut și am condus mașina din localitate în localitate, în țară și în afara ei.
Avem timp, copile drag! În câțiva ani tu vei crește. Vei merge la grădi, la școală și tot așa. Vei avea din ce în ce mai puțină nevoie de mine. Am timp să mă întorc și la meseria mea. Și dacă nu va mai fi asta, va fi alta. Noi să fim sănătoși, mereu va fi de muncă pe lumea asta! Mă voi întoarce și către mine și pasiunile mele. Avem timp!

Copile drag, nu m-am sacrificat pentru tine! Așa e când iubești. Faci totul pentru celălalt. Să mă ierți pentru tot ce am simțit cândva, acasă sau în afara ei. Eram obosită și mult prea copleșită de tot ceea ce simțeam și făceam!

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!
Sursa foto: aici

Related posts

Comentarii ( 14 )

  • Alina P

    Minunat!!
    Finalul mi-a sunat precum o rugăciune. De suflet.

  • Schmitza

    Pare greu de crezut că vor crește! De 4 zile Isabella (17 luni) are momente de 15-20 de minute în care se joacă se joacă singură. Nu mă strigă, nu mă cheamă să o ajut. Vorbește cu păpușile. Îmi vine să intervin, să-i spun că o văd sau să o aprob. Dar mă opresc și îmi spun: ”E firesc! Las-o să-și crească aripile”! Și tac cu dor și admirație :D.

    • Florina Badea

      Așa e. 🙂 Greu de crezut, dar da.

  • Stefania

    Emotionant articol….chiar daca exista clipe cand as vrea sa fiu la munca nu regret nici o clipa si nu consider ca m am sacrificat pt baietelul meu(8luni)!Adevarat e mult mai usor la munca(sunt profesoara)dar langa baiatul meu simt ca renasc…mai ales cand vad btoate noutatile…nici nu as vrea sa fiu altundeva…

    • Florina Badea

      Cam asa suntem noi, mamele…:)

  • Petre Maria

    Când primesc ceva pentru ei mă bucur mai mult decât dacă aș primi pentru mine. Îți jur că mă bucur că un copil mic.
    Soțu’ zice că mă bucur mai mult ca ei.

  • Pingback:#67 Inspirația săptămânii (11 - 17 noiembrie 2017) | Cristina Oțel

  • Madalina H

    Ma regasesc pe deplin! Mama de 3 ani, de mai bine de un an intata intr-o corporatie (in adevaratul sens al cuvantului), imi place strasnic de mult! Si chiar daca “arunc” copilul in fiecare zi la gradinita dis de dimineata in goana mea spre viata de corporatist nu ma simt vinovata… asa cum ii zic si pustiului atunci cand se trezeste cu fata la asternut si ma intreaba de 100 de ori daca la gradi este inchis sperand ca poate zic “da”, il las intr-un loc unde am incredere ca este ingrijit, iubit, protejat si ca mami si tati nu ar face aceasta alegere dca nu ar fi fost spre binele lui. 🙂

    • Florina Badea

      Bineeee, asa!!! Sa va fie de bine tuturor!!

  • Alex Pau

    gresit draga mea de la un capat la altul,un gand scris la suparare. cum frast sa ai un copil acasa si tu sa fii frustrata ca nu poti fi la lucru?!? imi doresc o femeie de cariera cum esti tu, voi sta eu in concediu de paternitate pt ca nici o avansare,nici o apreciere nimic de la la lucru nu imi poate inlocui timpul cu persoanele dragi. apuc sa stau cu nebunul ala mic 12 ore,plange din nimic …foarte bine …sa planga.prefer cearcanele de la trezutul copilului decat nervi ca nu e Deadline-ul implinit.
    Ce vreau sa subliniez,pui prea mult in fata jobul si cariera cand de fapt importanta e doar familia,in diferent daca asta inseamna iubita,sot,copil sau prieteni.

    • Florina Badea

      Tu subliniază liniștit, nu e problemă. 🙂 Doar să citești până la capăt articolul, ca așa, dacă te limitezi la titlu și primul paragraf nu pricepi nimic.
      Ah, și de unde știi că sunt femeie de carieră?
      Îți doresc o parteneră pe gustul tău și să creșteți împreună copiii voștri frumoși!

  • Ioana Adriana Vetan

    Sunt mama de 16 ani si jumatate si ma identific pe deplin si poate altele in plus. Zile de Craciun sau Anul Nou in care am preferat sa dorm cu copiii pt ca a doua zi….ce???Facultatea terminata cand cea mai mare avea un an jumate si licenta luata chiar inainte de a ramane insarcinata cu al doilea. Acum sunt mamica experta cu cea de-a treia, cateodata ma simt cam epuizata insa cu constiinta impacata ca am fost prezenta in viata celor trei in proportie de 100%. ce mai conteaza cariera plina de praf, sau chefurile pe care nu le-am petrecut niciodata, prietenele pe care nu le am sau ca niciodata nu sunt aranjata? Cui ii mai pasa? Cei mari sunt deja la varsta la care exista numai reprosuri si invinuiri iar cea mica nu mai iubeste intotdeauna. Dar sunt …mamica.

  • Pingback:Oare sunt o mamă suficient de bună?

Publică un comentariu