Cum aproape m-a linșat o femeie la casa prioritară

femeie

Mâine e 1 martie și mie mi-a răsărit o amintire. Deși mi-am făcut un principiu din a vorbi de bine pe blog, săptămâna asta l-am încălcat în fiecare zi. Cred că răceala care m-a doborât a scos din mine multe amintiri neplăcute. Tot vindecare se numește și asta, nu-i așa? Povestea de azi e veche de 11 ani. Deși e o amintire neplăcută, e despre cel mai frumos moment din viața mea de femeie: prima mea sarcină. E de pe vremea când nu știam că e prima sarcină, credeam că e singura.

Am ieșit de la birou. Eram aproape să intru în concediul ăla prenatal în care îmi inchipuiam că o să citesc. Și că voi vedea multe filme, din vârf de pat. Ce vremuri și ce vis! Râd singură, când scriu. Mi-am dat întâlnire cu soțul, unde altundeva, decât la supermarket? Ce treabă aveam noi 2 atunci? Cumpărături, filme, plimbări și….chiar nu mai știu ce făceam. Că mi s-a șters hardul de tot pentru perioada before kids. Așadar, la cumpărături, la oră de maximă audiență. Să vă zic drept, nu am mai făcut așa ceva fix de atunci. N-am mai călcat seara prin ditamai zona de cumpături de 11 ani!! Azi mergem pe rând sau în rarele momente când suntem doar noi 2. Foarte rarele, pentru că nu s-a mai oferit nimeni să ne preia copiii vreo noapte, de când o avem pe Măriuca încoace. Cu excepția celor 2 zile plecate din oraș sau din țară, din (foarte) când în când. Se înțelege, nu am facut cumpături la hypermarket în aceste zile.

Așadar, cu un copil care se pregătea să vină pe lume, într-o burtă care mai mult se rostogolea decât se deplasa, am purces la cumpături. Și ne-am dat noi cu coșul pe acolo câteva ore, fericiți că târguiam cele necesare, dar și cele la care eu pofteam din abundență. Între timp, se îngroșau rândurile altor fericiți ca noi și nici nu ne-am dat seama cât de mare devenise hărmălaia. Visam la bebița noastră, râdeam, alegeam diverse și ne imaginam conversații cu ea. Ce poate fi mai frumos decât o pereche de părinți în plin fenomen de nesting? Ne-am prins că ne-a luat valul cam tare, că se făcuse ora 20,00 și, surpriză, casele de marcat erau pline ochi. Cozi interminabile. Abia atunci am sesizat că obosisem și am intrat în panică. Am evaluat coada, părea ceva de genul 1 oră de stat în picioare, agățată de coș. Cineva de lângă noi, un domn, ne-a oferit o soluție pe care noi nu o văzusem, în blocajul nostru post entuziasm: casa prioritară! Evrika! Cum de nu ne dădusem seama?

Zis și aproape făcut. Am găsit și casa, doar că, ce să vezi, era și ea la fel de inundată. Câteva persoane, speriate probabil de burta mea imensă, ne-au făcut loc – normal, era casă prioritară. Am ajuns până aproape de bandă. Să vă zic drept, îmi era cam rușine. Eu nu prea mă agăț de prioritățile astea. Eram și cam jenată că ieșisem din casă. Câțiva domni se uitau așa compătimitor la mine, că m-am întrebat, în sinea mea, dacă e bine că am mers și la birou. În fine, am ajuns aproape de bandă. Și aici, surpriză!

2 doamne ne-au luat în primire. Nu casierele. 2 doamne, mai exact 2 femei, ca mine. Știți, acele făpturi minunate create de Dumnezeu să facă lumea mai bună. Și să crească copii, pe unele. Să dea mai departe iubirea din inima lor. Deci și-au pus mâinile în șold, ne-au privit fără prietenie și aproape ne-au trimis înapoi la coadă. ”Adică de ce vreți în față, că n-am înțeles?” Coada a amuțit. Burta  mea era privită insistent. Simțeam cum mă înroșesc pe dinăuntru. ”Și noi am fost gravide, dar nu am cerut faci-li-tăți!„ a silabisit una dintre ele. Eu am dat să mă întorc la coadă, deh, instinctul de autoconservare, purtam un copil cu mine. Pe vremea aia, soțul era cel mai calm om. A fost prima oară când l-am văzut că își pierde cumpătul. Le-a ignorat pe femeile pline de bunăvoință și i s-a adresat casierei: ”E CASĂ PRIORITARĂ! FACEȚI CEVA SAU FAC EU?”. Cele 2 simpatice, care fuseseră și ele gravide cândva, s-au lipit de bandă, au blocat cu coșul accesul și au zis că ele nu se mișcă de acolo. Casiera s-a blocat, mie îmi venea să intru în pământ de rușine. Preț de câteva secunde mi-am auzit inima și pe a copilului, în același timp. S-a auzit vocea soțului: „Să vină un manager acum! Și paza, că altfel le scot pe doamne de aici mai repede decât vor ele!”. Au prins curaj bărbații din spate: ”Haideți, doamnelor, pe bune?! E o femeie care stă să nască! Vreți să nască aici și acum?” Alea insistau: ”Femeile care stau să nască nu umbă libere prin supermarket!” Atunci a luat casiera microfonul și a chemat mangerul, care a anunțat oamenii că la casele prioritare, au acces cu prioritate gravidele și etc.

Sigur, dragile de ele, doamnele de pe bandă, nu au dorit nici cu pază să elibereze banda. Și deja îmi crescuse tensiunea în asemenea hal încât nu mai doream să văd nimic. Am ieșit și am așteptat la mașină.

E doar un caz, o poveste scurtă despre lipsa de umanitate a unora dintre suratele noastre. Mai am. Diverse situații în care am fost nevoită să apelez la bărbați, că femeile m-au ignorat sau m-au pleznit cu cruzime. Am fost cu copiii în brațe, în trafic (ați observat că nicio femeie nu lasă o altă femeie să treacă??!) sau în situații în care suratele ar fi putut sări din solidaritate. Dar nu, suratele au preferat să tacă, să își dea coate, să zâmbească sau pur și simplu să dea la cap/picioare.

Doamnelor dragi, alegeți bunătatea, empatia și iubirea! Atât cât puteți da, din rezervoarele voastre. E drept, cu rezervorul gol, e greu să dai ceva. Poate de aceea e bine ca azi, la început de primăvară, să ne gândim cum să facem pentru umplerea rezervorului. Ca apoi, să dăm mai departe din razele noastre de lumină! Femeia e făcută să lumineze, nu credeți?

Related posts

Comentarii ( 6 )

  • Alina

    Imi pare foarte rău ca ai trecut prin asta! O îmbrățișare calda si senina iti trimit spre alinare, sa-ti fie ca o umbrela pe timp de ploaie.

    • Florina Badea

      Multumesc tare mult!!!

  • Mimi

    In urma cu doua saptamani, am fost si eu la cumparaturi si din pacate tot la o ora foarte aglomerata. Sunt inca in luna a sasea de sarcina si am o sarcina destul de usoara, deci ma misc bine inca, dar dupa o zi munca, luat cel mic (patru ani) de la gradinita si inca o ora in supermarket, eram destul de stoarsa de energie. Supermarketul cu pricina nu are case prioritare asa ca, ma asez rabdatoare la casa. Ajung la banda, incep sa pun produsele cand, din spate vine un individ cu o bere intr-o mana si o paine in cealalta, imi spune ca are doar doua produse si se baga in fata mea. Ii atrag atentia ca sunt insarcina, ca am un copil in carucior si ca am asteptat la coada ca toti ceilalti cumparatori, in lipsa caselor prioritare. A luat-o ca pe o gluma, a ras, si-a achitat produsele, la care a adaugat si un pachet de tigari, si a plecat. Am ramas fara cuvinte.

    • Florina Badea

      Asa ceva numai pe la noi se poate intampla. 🙁

  • Catalina

    Cora-Alexandriei,insarcinata in 6 luni,casa vizibil,marcata si delimitata “cu prioritate” un domn mai in varsta m-a certat si bombanit pe toata perioada cat am pus produsele pe banda si le-am platit.Eram cu tatal meu iar respectivul domn in varsta tipa in gura mare ca daca stia ca sunt insotita de cineva nici ca m-ar fi lasat in fata.Cu alte cuvinte numai daca as fi fost singura,neajutorata,neputincioasa,eventual si lesinata sau mai stiu eu ce as fi avut motiv sa intru in fata la casa cu prioritate pentru gravidute.Am ramas cu un gust amar……

    • Florina Badea

      🙁 ce pot sa mai zic??! 🙁 imi pare tare rau de experienta ta!

Publică un comentariu