Din păcate, nu am fost la cursuri pentru mame de 2 copii. Am fost copil singur la părinți, răsfățat peste măsură, de părinți și de bunici. M-am bucurat de atenția lor doar eu, am luat toate cadourile și banii doar pentru mine, am prins în inimă dragostea lor întreagă doar pentru mine. Aș fi putut jura că voi repeta experiența și voi avea doar un copil, pe care îl voi copleși la fel, cu de toate. Nu mă vedeam făcând altfel, pentru că nu trăisem altfel. Și oamenii se bucură, recunosc și se simt confortabil doar în situații pe care le cunosc. Dar a venit ea, bebelușa a doua. După o perioadă lungă în care noi 3 devenisem un trio puternic, vesel și de nezdruncinat. La aflarea veștii, am fost șocată. Urma să ies din paradigma perfectă în care eram, cu un copil mare, independent și cu care aveam deja rutine și tabieturi formate și bine consolidate. A venit ca un uragan, hotărât și liniștit, în viața noastră, a tuturora. Ne-a adus însă o bucată de cerc al încrederii pe care nu știam că o aveam lipsă. A închis acest cerc și abia azi simțim că suntem compleți, cu adevărat!

Cărțile zic multe, dar zic atât de diferit, încât am ajuns să le arunc cât colo pe toate. Cărțile abordează aspecte tehnice ale îngrijirii și creșterii celui de-al doilea copil. Gura lumii zice că bebe 2 se crește ușor și că nici nu știi cum trece timpul. Dar venirea pe lume a unei ființe noi și integrarea ei într-o familie deja sudată, nu e lucru ușor. Din primele zile de după naștere, mi-a fost clar că, deși din punct de vedere fizic eram lângă bebe, gândurile mele și preocuparea mea principală era fetița mea cea mare. Plângeam zilnic, pentru că nu găseam căile prin care să mă ajut și pe mine, fizic, după cezariană, dar și pe ea, iubita mea Blondă, care se uita cu jind la brațele mele ocupate cu un bebeluș străin pentru ea, deși îl știa de când era un bob de mazăre…Ea vroia acolo, în brațele acelea. Nu o pregătise nimeni, cu toate poveștile noastre, pentru impactul pe care îl va avea lipsa mea fizică din viața ei. Până atunci, fusesem doar a ei. Brațele mele o înconjuraseră doar pe ea, eu eram acolo doar pentru ea și nu îi spuneam niciodată ”așteaptă-mă puțin!”, care se transforma în zeci de minute, dacă bebele avea o nevoie imediată de mama lor.

Orice mamă care naște un al doilea sau al treilea bebeluș se preocupă prioritar de el. Dar eu, cu sufletul rupt în bucăți de privirea pe care prima mea fetiță mi-o arunca de fiecare dată când venea de la școală, la fiecare masă și la fiecare pupic de noapte bună, mă frământam veșnic. Grija mea cea mare era să îi fie ei bine, din punct de vedere emoțional. Mă bucuram că îmi cerea și se exprima: ”Dar vreau să stai acum doar cu mine!”, ”Ia-mă și pe mine în brațe ca pe o bebelușă!”, ”Dar îmi e foame și mie acum, pe loc!”, ”Vreau să fim doar noi două, ca pe vremuri!”. Dar mă simțeam vinovată de toate momentele în care bebele îmi ocupa brațele și spațiul, alergam între ele două, le aduceam cât de mult puteam împreună. Îmi doream să se iubească, iar cea mare să nu mai sufere. Și astăzi mai are momente când oftează și îmi spune: ”Aș fi vrut să fiu geamănă cu Măriuca!” sau ”Aș vrea să fiu și eu mică din nou!”. E felul ei de a-mi spune că simte iarăși că nu îi acord atâtă atenție câtă vrea și are nevoie ea. Iar eu o îmbrățișez și o asigur că iubirea mea e mare și le cuprinde pe ele amândouă. Și o felicit pentru cât de mult a crescut în anul acesta, alături de sora ei și a devenit o soră mai mare minunată, care a reușit să o învețe lucruri frumoase pe Ciucu mic, cum îi spune ea.

Iartă-mă, copilul meu cel mic, dacă ai simțit frământarea și lacrimile din primele tale luni de viață! Au fost lacrimile unei mame care abia învăța cum să fie mamă de 2, căci o dată cu tine s-a născut și o altă mamă. Înainte de tine, eram mama unui singur suflet, aveam o altă viață și alte trăiri. Odată cu tine m-am născut din nou, cu alte trăiri, alte gânduri și alte frământări. Nu am fost pregătită să renunț la mine, cea de dinainte. Nici sora ta nu era, niciuna dintre noi două nu știam ce va aduce în viața noastră venirea ta în familia noastră! Am plâns însă, am încercat, am învățat, am trăit, am greșit, am reparat și am luat-o de la capăt. 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Doar iubirea ne-a salvat. Iubirea voastră pentru mine, a voastră pentru voi două și a mea, pentru voi.

Iartă-mă, copilul meu mic, dacă nu am știut să îți arăt încă de la început cât de mult m-am bucurat de faptul că m-ai ales să îți fiu mamă, iar pe sora ta să îți fie soră mai mare! Dar îți mulțumesc că m-ai învățat tu, în ultimul an! Cu zâmbetele tale, cu bucuria ta, cu blândețea ta, cu felul tău unic de a fi și de a te exprima, cu iubirea ta, pe care ne-o arăți zi și noapte. Odată cu tine, am crescut și noi, am devenit așa cum ne-am fi dorit să fim de la început. Dar nimeni nu se naște învățat, nu-i așa? Am învățat și noi să mergem alături de tine, să ne ridicăm alături de tine, cu fiecare zâmbet și cu fiecare lacrimă. Ne-am iertat unii pe alții, pentru că suntem același sânge și aceeași carne. Iar voi două veți fi în continuare, după ce eu nu voi mai fi acolo, să vă strâng în brațe.

Mă bucur azi de voi două și m-am iertat și eu pentru primele mele luni de mamă de 2. Mă bucur că vă iubiți, că vă zâmbiți, că vă jucați împreună, că sunteți surori. Deși a fost greu, mă bucur că am reușit să ajungem aici. Împreună! Fără voi nu aș fi reușit niciodată! Și vă mulțumesc din inimă pentru că m-ați făcut mama care sunt azi!

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Credit foto: aici