V-am promis cadouri în campania aniversară #3anideblog și vreau să mă țin de cuvânt. Pe lângă ideile și proiectele pe care le pregătesc pentru voi, vă mulțumesc în fiecare zi pentru încredere și îi răspund, la rândul meu, cu încredere. Așa se face că, din când în când, aleg să vă povestesc despre mine lucruri pe care nu le-am spus niciodată. Așa cum o să fac azi.

Adevărul nespus

În 1981, doi tineri părinți cu o fetiță de 4 ani trăiau cea mai mare schimbare a vieții lor: erau nevoiți să se mute dintr-o casă mare într-un apartament înghesuit, cu un balconaș la etajul 8. Trăiseră toată viața doar ”pe pământ”, mai întâi cu părinții, apoi în casa lor, cumpărată în București, dar regimul i-a obligat să se adapteze repede la altceva. Nu aveau de ales.

Apartamentul care le-a fost repartizat era într-un cartier nou dintr-o zonă plină de tineri, la fel ca ei: Drumul Taberei. Fetița de 4 ani eram eu. Adevărul e că au trecut 37 de ani și, cu excepția câtorva ani în care am locuit doar la câteva străzi distanță de cartierul copilăriei mele, am trăit toată viața aici, în Drumul Taberei.

Copilul cartierului

Dacă mă întrebați repede unde m-am născut, răspund imediat: în Drumul Taberei. Și nici măcar nu mi se pare că greșesc.

Școala s-a construit sub ochii mei, la fel și blocurile din jur. Azi mă întâlnesc pe stradă cu profesoarele mele și povestim ca atunci, la colțul blocului în care încă mai locuiesc părinții mei. Cu unele dintre ele am fost mai târziu și colegă la școlile unde am predat după ce am terminat Liceul Pedagogic (Liceul Lovinescu și școala 164, de lângă Piața Moghioroș), tot în Drumul Taberei, la câteva stații mai încolo de casă.

În cartier. În comunitate. Acasă

M-am măritat și bărbatul m-a întrebat unde aș vrea să locuiesc. M-am uitat la el cu niște sprâncene arcuite, de parcă ar fi trebuit să știe omul din oficiu care e relația dintre mine și cartierul meu. ”Normal că nu vreau să trăiesc decât AICI, omule, în Drumul Taberei!!” A bombănit, dar a acceptat. Și azi îmi spune că la mine cordonul ombilical nu s-a tăiat, de fapt, niciodată. El sigur se referă la soacră-sa, dar eu știu că e vorba doar de cartierul meu. 🙂

Cartierul meu a știut când mi-am adus copiii acasă de la maternitate. Știe toate plimbările noastre pe aleile dintre blocuri sau în parcurile cu pomii care au crescut odată cu fetele mele. Ne știe pe toate cele care am devenit mame, cum făceam schimb de rețete sau de cărți pe bancă în parc, știe cum ne dăm întâlnire la plimbarea de dimineață sau la cea de seară, câte cafele am băut împreună la cafenelele din zonă.

Am locuit 7 ani într-o zonă de blocuri noi, unde m-am bucurat de comunitatea care creștea odată cu mine. Suntem oameni de aceeași vârstă, cu copii de vârsta copiilor noștri, dam iarna zăpada împreună, iar vara ne jucam până pe înserat, mâncam împreună înghețată pe băncuță și unde ne pasam unii altora farfurii cu bunătăți, iar la Revelioane ne mutam dintr-un apartament în altul, să petrecem. Copiii noștri învață în același loc și nu de puține ori i-am dus pe rând la școală, ca să ne fie mai ușor. Atunci când strigi, răspunde mereu cineva, fie că strigi de bucurie sau după ajutor!

Nu am luat niciodată, dar niciodată în calcul ideea să mă mut în alt cartier. În capul meu, e ca și când m-aș muta în alt oraș sau chiar în altă țară. Exclus! Cartierul nu mai este doar al meu, ci și al fetelor mele, locul nașterii lor, locul unde au legat prietenii pe viață. Este locul unde prind rădăcini și de unde aparțin, unde se întorc mereu ACASĂ. Iar când am visat să am o casă cu grădină, am ales-o tot în cartier, la câteva străzi mai încolo, ca să rămânem aproape de prieteni, școală, parcuri, locuri de joacă și supermarketuri preferate. Să rămânem în COMUNITATE!

Comunitatea și scopul ei comun

Chiar dacă nu e perfectă, rămâne pentru mine cea mai bună dintre lumile posibile. Sigur că se poate mai bine, dar încet-încet, lucrurile se schimbă. Eu mi-aș dori poate niște locuri în care părinții mei și cei din generația lor să se poată întâlni, să socializeze atunci când nu sunt cu nepoții prin parcuri. Să se simtă prețuiți și protejați așa cum merită. Aș vrea ca toți să reacționăm și să conștientizăm că, dincolo de scopurile personale, avem un scop comun: acela de a trăi bine și fericiți împreună, în locuri care ne leagă. Iar, unul dintre ele va fi gata în curând.

În curând, veți vedea afișat peste tot un logo nou

Drumul Taberelor

Logo-ul este despre cartierul meu, cartierul tău. Vocea noastră, a locuitorilor care trăiesc aici, se află în acest logo. Din cercetarea care s-a efectuat a reieșit că noi am vrea un cartier mai colorat. Cartierul nostru este vestit în București pentru verdele său viu din vegetația abundentă care ne înconjoară. De aceea, verdele este prezent în noul logo Drumul Taberelor. Apoi este turcoazul lacului din parcul Moghioroș, unde se joacă cei mici și pe ale căror alei ne plimbăm pașii, adulți și copii deopotrivă. În logo este reprezentată și faimoasa buclă, iar portocaliul fațadelor colorează și el vesel reprezentarea stilizată a hărții cartierului. Sunt culori vii și pline de energie, exprimă diversitatea comunităților și fiecare reprezintă un atribut asociat cartierului. Toate aceste zone – ”tabere” se întâlnesc și se unesc acolo unde se îmbină arterele principale și ilustrează ideea de împreună, conectare a oamenilor din tabere, în spațiul comun Drumul Taberelor.

Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei devine, așadar, Drumul Taberelor.

Drumul Taberelor

Mai mult decât un centru pentru cumpărături

Va fi locul unde cartierul devine comunitate, o scenă pentru toate taberele din zonă. Un loc unde adulții și copiii vor petrece timp de calitate împreună. Au fost gândite spații noi pentru socializare și comunicare: librărie, relaxare, sport, locuri de joacă şi un food court generos.

Drumul Taberelor

Mai mult decât atât, centrul Drumul Taberelor a creat pentru locuitorii cartierului un Community Hub – concept unic în România pentru un centru comercial. Tocmai pentru că își dorește să ofere locuitorilor cartierului mai mult decât un spațiu de cumpărături, actualul centru comercial devine în același timp un spațiu în care oamenii se pot conecta, pot petrece timp de calitate împreună, se pot relaxa, pot dezvolta proiecte și le pot lucra împreună, așa cum se petrec lucrurile într-o comunitate. De fapt, noul său nume chiar acest lucru sugerează: ideea de liant între grupuri, care deși au interese diferite, pot genera idei pentru scopuri comune. Noul concept, care se reflectă încă din numele centrului, vine să coaguleze comunitatea locală.

Eu mă bucur deja de spațiu, am luat de câteva ori masa acolo cu prietenii, am găsit o cafenea primitoare în care am putut să lucrez câteva ore și chiar mă gândesc deja cât de fain ar fi să ne vedem la niște ateliere acolo, când e gata community hub-ul.

Voi ce spuneți, cum vi se pare ideea? Ce v-ați mai dori de la un astfel de loc unde comunitatea să se re-închege și să simțim că suntem one big family? Încă se mai lucrează la idei, așa că toate ideile noastre sunt binevenite!

Later edit: prima ocazie pentru a ne vedea aici este sâmbătă, 16 iunie, cu ocazia primei mase gătite și servite împreună la noul Food Court. Pe lista invitaților sunt locuitorii din Drumul Taberei, oamenii activi ai comunităţii și bloggerii din cartier. Haideți împreună cu copiii! Ei vor avea parte de activități creativ-distractive. Această acțiune este despre a bucătări împreună cea mai delicioasă salată şi un desert bun, alături de 2 chefi pasionaţi: Chef Dumitru Bucşaexecutive chef Novotel şi Chef Cristian Văduva. Fiecare contribuie cu câte ceva: gazdele aleg ingredientele pentru salată şi colorează atmosfera din Food Court. Invitaţii aduc mere, stafide şi nuci pentru desertul special. Evenimentul este sâmbătă, de la 11:30 și durează cam 2 ore.

Drumul Taberelor

Vrea cineva să vină împreună cu mine? Scrieți-mi, ca să punem la cale! 🙂

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viață sănătoasă, puteți da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: arhiva de proiect Drumul Taberelor