Suplimentele alimentare pentru copii – când e nevoie de ele?

suplimentele alimentare pentru copii

„A mâncat azi? Ce a mâncat?” – întreb deîndată ce intru pe ușă. Există o mamă care să nu se îngrijoreze de meniul zilnic al copiilor? Dar bunică? Nu știu la voi cum e, dar ai mei rar îmi spun că au mâncat fetele bine. Și când mănâncă bine se întâmplă, de obicei, în vizită la ei. :))) Lăsând gluma la o parte, e important cât mănâncă cei mici, dar și ce mănâncă. Pentru că toți știm că o dietă echilibrată înseamnă un start bun în dezvoltarea copilului. Părinții ai căror copii nu mănâncă trăiesc cele mai mari coșmaruri. Știu sigur asta, pentru că numai mie îmi scriu zilnic vreo câțiva. Chiar dacă mănâncă bine sau nu, părinții se întreabă cel puțin o dată în viață dacă nu cumva piticul ar trebui să ia niște suplimente alimentare. Dar întrebarea care răsare e: suplimentele alimentare pentru copii trebuie luate de toți copiii?

Suplimentele alimentare pentru copii – de unde începem

De la vârsta de 1 an, copiii care au parte de o dietă variată și echilibrată își satisfac nevoile de vitamine și minerale. Așa cum am mai povestit, o dietă variată este cea în care alimentele din cele patru grupe de alimente sunt consumate la fiecare masă și din cel puțin două grupe de alimente la momentul gustării. 

În mod ideal, copiii trebuie să își ia vitaminele dintr-o dietă echilibrată și sănătoasă, care include:

Lapte și produse lactate, cum ar fi brânza și iaurtul.

O mulțime de fructe, legume proaspete cu frunze verzi și leguminoase (fasole, linte, mazăre).

Proteine de bună calitate ​​precum puiul, peștele, carnea și ouăle.

Pâine, cereale, orez, paste și cartofi.

Unii copii nu au apetitul crescut sau sunt foarte selectivi în dieta lor. Acest lucru provoacă îngrijorarea părinților. Există mai multe strategii pentru a stimula pofta de mâncare și descoperirea diferitelor alimente  – vă invit să citiți articolele din campania mea ”Copilul mei nu mănâncă”.

În unele situații, unii copii pot ajunge să aibă deficiențe de minerale și vitamine și în aceste cazuri suplimentele alimentare pentru copii devin necesare. Nu uitați, însă, datoria părinților e să ofere copiilor hrană, în primul rând!

Care copii au nevoie de supliment de minerale și vitamine – exemple de situații:

  • Copiii mofturoși, care se ating de alimente cu greu și care se hrănesc doar cu unele alimente, refuzând sistematic altele. Practic, acești copii nu au șansa de a-și lua din alimentație toți nutrienții de care au nevoie. 
  • Copiii care nu mănâncă mese regulate, bine echilibrate, preparate din alimente proaspete.
  • Copiii care nu mănâncă suficient pentru vârsta lor. 
  • Copiii care mănâncă o mulțime de alimente semi-preparate sau de tip fast-food și alimente procesate.
  • Copiii cu dietă vegetariană sau vegană (pot avea nevoie de un supliment de fier), o dietă fără lapte (poate necesita un supliment de calciu).
  • Copiii care suferă de tulburări importante de alimentație, cum ar fi anorexia sau lipsa cronică de apetit.
  • Copiilor care au fost supuși unei diete restrictive din cauza alergiilor alimentare.
  • Copiii care suferă de obezitate.
  • Copiii care suferă de boli cronice, cum ar fi diabetul zaharat de tip 1 sau boala celiacă, astmul sau tulburările digestive, mai ales dacă iau medicamente.

Aceste restricții îi privează de mai multe alimente și, ca rezultat, de mai multe vitamine și minerale.

Dacă părinții sunt îngrijorați de dieta copilului lor, recomandarea mea e să consulte medicul pediatru și un nutriționist. Ambii pot evalua situația – eventual în echipă – și pot oferi părinților recomandări avizate. Deficiențele vor fi apreciate după interpretarea analizelor recomandate de medic.

Top vitamine și minerale importante pentru copii

În timp ce toate vitaminele și mineralele sunt importante pentru creștere și dezvoltare, unele sunt deosebit de importante pentru copii.

Se pare că mare parte dintre copii nu primesc suficient fier și calciu din dieta lor. 

Fierul se găsește în vită, porc, curcan, fasole și spanac. Fierul ajută la construirea musculaturii și este necesar pentru a produce celule roșii din sânge. Semnele de nivel scazut de fier includ lipsa de energie, nervozitate și infecții repetate. Deficitul de fier este un risc în adolescență, mai ales pentru fete, odată cu apariția menstruației.

Calciul este necesar pentru creșterea oaselor sănătoase. Sursele bune includ lapte, brânză, iaurt, tofu și sucul de portocale. Lipsa calciului poate duce la creșterea slabă și osteoporoza mai târziu în viață.

Vitamina A susține creșterea și dezvoltarea normală, repararea țesuturilor și a oaselor, pielea sănătoasă, ochii și răspunsurile imune. Sursele bune includ lapte, brânză, ouă și alimentele galbene până portocaliu, cum ar fi morcovii. 

Vitamina B. Familia de vitamine B-B2, B3, B6 și B12 – ajută metabolismul, producția de energie, circulația sănătoasă și sistemul nervos. Sursele bune includ carne, carne de pui, pește, nuci, ouă, lapte, brânză, fasole și boabe de soia. 

Vitamina C susține mușchii sănătoși, țesutul conjunctiv și pielea. Sursele bune includ citrice, căpșuni, kiwi, roșii și legume verzi, cum ar fi broccoli. 

Vitamina D este produsă în organism după expunerea la lumina soarelui și este găsită în unele alimente, inclusiv lactate și lactate fortifiate, gălbenușuri de ou și peștele gras, cum ar fi somonul și macroul Ajută la formarea osoasă și a dinților și ajută organismul să absoarbă calciul.

În loc de concluzie

Da, sunt cazuri în care copiii au nevoie de suplimente alimentare! Urmăriți evoluția copilului dvs împreună cu medicul lui și respectați recomandările acestuia! Cu toate acestea, dacă primiți recomandare de suplimente alimentare pentru copii, continuați să vă străduiți să îi asigurați copilului dvs o alimentație corectă – cât mai echilibrată, potrivită pentru vârsta lui, cu alimente nutritive, care să îi hrănească corpul și creierul și să îi asigure o dezvoltare armonioasă. 

Acest articol este realizat la invitația Minimarțieni, în cadrul campaniei ”Zi de zi, pas cu pas, până va crește mare” – care ajută părinții să crească copii sănătoși.

Acestea fiind spuse, vă aștept în continuare pe blog, la rubrica Food and nutrition, unde noutățile vă așteaptă mereu, să le descoperiți.

Dacă doriți să fiți la curent cu noutățile de pe blogul de viata sănătoasă, puteti da LIKE paginii de Facebook sau vă puteți abona la Newsletter!

Sursa foto: aici

Related posts

Publică un comentariu