De ce mă simt anxioasă sau tristă în perimenopauză

Sunt femei care spun că anxietatea a apărut din senin. Nu se aflau neapărat într-o criză evidentă, nu se întâmplase ceva dramatic, iar din exterior viața lor putea părea chiar stabilă. Aveau o familie, un loc de muncă, responsabilități pe care le duceau de ani de zile și o funcționare care, cel puțin la suprafață, părea neschimbată. Și totuși, într-o perioadă aparent obișnuită, ceva a început să se modifice. Somnul a devenit mai fragil, corpul a intrat mai ușor în alertă, gândurile au devenit mai greu de oprit, iar lucruri care altădată puteau fi gestionate au început să pară copleșitoare.

Alte femei nu descriu anxietate, ci o tristețe difuză. Nu neapărat o durere spectaculoasă, ci o lipsă de chef, o pierdere a bucuriei, o senzație de gol sau de oboseală sufletească. Uneori apare iritabilitatea, alteori retragerea, alteori o întrebare greu de rostit: „De ce mă simt așa, dacă nu am un motiv clar?”. Tocmai această întrebare adaugă adesea vinovăție peste suferință. Atunci când viața pare „în regulă” din exterior, femeia poate începe să creadă că problema este la ea: că nu este suficient de recunoscătoare, de disciplinată, de puternică sau de echilibrată.

În perimenopauză, această confuzie este frecventă, tocmai pentru că mai multe planuri ale vieții se pot modifica simultan. Schimbările neuro-endocrine, tulburările de somn, stresul acumulat, istoricul personal de anxietate sau depresie, transformările de rol, îmbătrânirea părinților, adolescența sau plecarea copiilor, relația de cuplu, cariera și întrebările despre sens se pot întâlni în aceeași etapă. De aceea, sănătatea mintală la mijlocul vieții nu poate fi explicată printr-un singur factor. Studiile longitudinale SWAN, printre cele mai importante cercetări despre sănătatea femeilor la mijlocul vieții, descriu tranziția menopauzală ca pe o perioadă în care schimbările biologice, psihologice și sociale se intersectează, influențând somnul, dispoziția, simptomele vasomotorii și funcționarea generală (El Khoudary et al., 2019).

Nu plec de la premisa că perimenopauza produce automat depresie sau anxietate. O asemenea afirmație ar fi incorectă și ar reduce experiența femeilor la o explicație prea simplă. Multe femei traversează această etapă fără tulburări psihice clinice. În același timp, pentru unele femei, perimenopauza poate fi o perioadă de vulnerabilitate crescută. Nu sunt slabe și nu exagerează, ci organismul, sistemul nervos, psihicul și contextul lor de viață se află, simultan, într-un proces de reorganizare.

Simptome sau tulburare?

Când vorbim despre o reacție de tranziție și când este nevoie de evaluare clinică

Una dintre cele mai importante diferențe pe care trebuie să le facem este aceea dintre simptome și tulburare clinică. O femeie poate avea perioade cu anxietate, iritabilitate, tristețe, plâns, oboseală sau lipsă de motivație fără ca acest lucru să însemne automat că are o tulburare depresivă sau anxioasă. Viața psihică are variații, iar tranzițiile importante pot aduce reacții emoționale intense. Corpul și mintea răspund la schimbare, iar uneori această adaptare se simte neliniștitor.

Există însă situații în care simptomele devin persistente, intense și încep să afecteze funcționarea de zi cu zi. Atunci este important să nu fie normalizate până la punctul în care femeia rămâne singură cu ele. Depresia majoră este descrisă clinic prin simptome precum dispoziție depresivă sau pierderea interesului și a plăcerii, prezente cea mai mare parte a timpului pentru cel puțin două săptămâni și asociate cu afectarea funcționării. Pot apărea modificări ale somnului, apetitului, energiei, concentrării, sentimentului de valoare personală și, în unele cazuri, gânduri despre moarte sau suicid (NIMH, 2024).

Anxietatea clinică, la rândul ei, nu înseamnă doar „îmi fac griji”. În tulburarea de anxietate generalizată, îngrijorarea devine greu de controlat și poate afecta funcționarea socială, profesională sau personală. În atacurile de panică, corpul poate intra brusc într-o stare intensă de frică, cu palpitații, senzație de sufocare, amețeală, tremur, presiune în piept sau teama că se întâmplă ceva grav. Aceste experiențe pot fi foarte înfricoșătoare, mai ales atunci când apar pentru prima dată la mijlocul vieții.

De aceea, întrebarea nu este doar „sunt anxioasă?” sau „sunt tristă?”. Întrebările mai utile sunt: cât de intensă este această stare, de cât timp durează, cât de mult îmi afectează somnul, munca, relațiile, capacitatea de a avea grijă de mine și dorința de a rămâne conectată la viață? Mă retrag din lucruri care înainte contau pentru mine? Îmi pierd speranța? Simt că nu mai pot rămâne în siguranță cu mine însămi?

Această distincție ne protejează de două extreme la fel de problematice. Prima este patologizarea, în care fiecare emoție devine diagnostic. A doua este minimizarea, în care orice suferință este explicată prin „așa e la menopauză”. Niciuna dintre aceste extreme nu ajută. O femeie are nevoie să fie luată în serios fără să fie redusă la un diagnostic, dar are nevoie și de evaluare atunci când suferința depășește ceea ce poate duce singură.

Perimenopauza nu produce automat depresie sau anxietate, dar poate crește vulnerabilitatea

De ce unele femei sunt mai sensibile psihic în această perioadă

Perimenopauza nu este o cauză unică și simplă pentru depresie sau anxietate. Ar fi greșit să spunem că hormonii produc depresie sau că toate femeile devin anxioase în această etapă. Cercetarea este mult mai nuanțată. Ea arată că, la unele femei, tranziția menopauzală poate fi asociată cu o creștere a simptomelor depresive sau anxioase, mai ales atunci când există și alți factori de vulnerabilitate.

Un review clinic important despre depresia în perimenopauză arată că vulnerabilitatea la depresie poate crește în timpul tranziției menopauzale și în primii ani după menopauză, dar această vulnerabilitate este influențată de factori hormonali, genetici, psihologici și de mediu (Bromberger & Epperson, 2018). Studiul lui Freeman și colaboratorii a evidențiat, de asemenea, asocieri între statusul menopauzal, hormoni și dispoziție depresivă la femei fără istoric anterior de depresie, ceea ce susține ideea că tranziția menopauzală poate reprezenta o perioadă sensibilă pentru anumite femei (Freeman et al., 2006).

Este important să păstrăm această formulare: ”pentru anumite femei.” Nu toate femeile au aceeași sensibilitate la fluctuațiile hormonale. Nu toate au același istoric de viață, același nivel de stres, același suport relațional, aceeași sănătate fizică sau aceleași resurse. Unele femei au avut episoade depresive anterioare, depresie postpartum, sindrom premenstrual sever, tulburare disforică premenstruală sau anxietate de lungă durată. Pentru ele, modificările hormonale din perimenopauză pot interacționa cu vulnerabilități deja existente.

Alte femei nu au avut niciodată anxietate semnificativă și tocmai de aceea experiența le poate speria și mai tare. Când o femeie care s-a considerat mereu funcțională, stabilă sau „puternică” începe să simtă palpitații, neliniște, frică fără obiect sau tristețe persistentă, prima reacție poate fi teama că pierde controlul. Nu recunoaște această versiune a ei și, în absența unui limbaj potrivit, poate începe să se judece mai mult.

Aici este nevoie de o perspectivă multifactorială. Nu spunem „este doar hormonal”, pentru că această formulare reduce femeia la corpul ei. Nu spunem nici „este doar psihologic”, pentru că această formulare ignoră realitatea biologică a tranziției. Mai corect este să spunem că sănătatea mintală în perimenopauză se află la intersecția dintre corp, creier, somn, stres, istorie personală, relații și context.

De ce somnul schimbă totul

Cum poate insomnia să amplifice anxietatea, iritabilitatea și tristețea

Dacă există un factor care poate schimba profund felul în care o femeie își trăiește viața psihică în perimenopauză, acesta este somnul. Somnul nu este un detaliu de stil de viață și nici o recomandare banală pusă la finalul unei liste. Somnul este una dintre bazele reglării emoționale. Când somnul este fragmentat săptămâni sau luni, orice devine mai greu: răbdarea, concentrarea, claritatea, capacitatea de a nu reacționa impulsiv și capacitatea de a tolera incertitudinea.

Multe femei descriu în această perioadă un tip de oboseală diferit de cea obișnuită. Nu este doar oboseala de după o zi grea, ci o oboseală care vine din nopți întrerupte, transpirații nocturne, treziri la trei dimineața, gânduri care nu se mai opresc sau senzația că organismul nu mai intră cu adevărat în refacere. NICE include dificultățile de somn printre simptomele asociate menopauzei și recomandă ca acestea să fie luate în considerare în evaluarea și managementul femeilor aflate în această etapă (NICE, 2024).

Când o femeie nu doarme, anxietatea poate părea din senin, dar organismul funcționează, de fapt, cu mai puțină capacitate de reglare. Iritabilitatea poate părea o problemă de caracter, dar poate fi și rezultatul unui sistem nervos epuizat. Tristețea poate părea lipsă de recunoștință, dar poate fi și consecința unui corp care nu se mai reface suficient. În lipsa somnului, mintea devine mai vulnerabilă la ruminație, corpul mai sensibil la stres, iar emoțiile mai greu de integrat.

De aceea, într-o evaluare serioasă a anxietății sau tristeții din perimenopauză, somnul trebuie evaluat devreme, nu la final. Cum dormi? Te trezești noaptea? Te trezești cu anxietate? Ai transpirații nocturne? Te odihnești? De cât timp se întâmplă asta? Uneori, sănătatea mintală nu poate fi sprijinită real fără ca somnul să fie luat în serios.

Anxietatea în perimenopauză

De ce corpul poate intra mai ușor în alertă

Anxietatea din perimenopauză poate avea multe forme. Uneori este mentală și apare ca un flux de gânduri repetitive, scenarii negative sau îngrijorări legate de sănătate, copii, părinți, relație, bani sau viitor. Alteori este în primul rând corporală: palpitații, tensiune, senzație de sufocare, tremur, nod în gât, presiune în piept sau o stare de alertă difuză. Uneori seamănă cu un atac de panică. Alteori nu are intensitatea unui episod acut, ci se simte ca o neliniște de fundal, ca și cum organismul nu mai poate coborî complet din mobilizare.

Această experiență poate fi de speriat, mai ales pentru femeile care nu s-au considerat niciodată anxioase. Când corpul intră în alertă fără o cauză evidentă, mintea caută explicații. „Am ceva la inimă?”, „O să leșin?”, „O să pierd controlul?”, „O să mi se întâmple ceva grav?”. În astfel de situații, evaluarea medicală este importantă, mai ales atunci când simptomele sunt noi, intense sau greu de diferențiat de alte cauze fizice. După ce cauzele medicale urgente sunt excluse, poate fi util să înțelegem că anxietatea este și o experiență corporală, nu doar o problemă de gândire.

Cercetările SWAN despre anxietate în tranziția menopauzală au arătat că simptome precum iritabilitatea, tensiunea, frica fără motiv evident și palpitațiile pot fi mai prezente în anumite etape ale tranziției pentru unele femei. De asemenea, femeile cu niveluri scăzute de anxietate anterior pot deveni mai susceptibile la anxietate crescută în timpul și după tranziția menopauzală (Bromberger et al., 2013). Această observație este importantă pentru că validează experiența femeilor care spun: „Nu am fost niciodată așa.”

Asta nu înseamnă că fiecare palpitație este anxietate și nici că femeia trebuie să se autodiagnosticheze. Înseamnă doar că, în această perioadă, corpul poate deveni mai sensibil la stres, iar ceea ce înainte era tolerabil poate începe să fie resimțit ca prea mult. Uneori, anxietatea este un semnal că sistemul nervos are nevoie de reglare. Alteori, este semnalul unui conflict nespus, al unei limite încălcate sau al unui ritm nesustenabil. Iar alteori, este o tulburare anxioasă care are nevoie de evaluare și tratament. Toate aceste posibilități trebuie păstrate deschise.

Tristețea, pierderea interesului și depresia

Când tristețea devine mai mult decât o perioadă grea

Tristețea din perimenopauză poate fi subtilă. Nu apare întotdeauna ca plâns intens sau disperare. Uneori se manifestă ca o scădere a interesului pentru lucrurile care înainte aduceau bucurie, ca o senzație de plat, ca o oboseală emoțională sau ca o retragere treptată din relații. Uneori apare sub forma unei întrebări care sperie tocmai pentru că pare să vină dintr-un loc foarte adânc: „Asta este tot?”.

Pentru unele femei, tristețea are legătură cu timpul. Timpul care a trecut, corpul care se schimbă, copiii care cresc, părinții care îmbătrânesc, relațiile care nu mai pot fi evitate, alegerile care au fost făcute și alegerile care nu mai pot fi făcute. Această tristețe poate avea o dimensiune existențială reală și nu trebuie transformată imediat în diagnostic. Uneori, ea face parte din bilanțul unei etape de viață și din procesul de renegociere a identității.

Dar există și depresie clinică, iar depresia nu este doar tristețe. Ea poate include pierderea interesului sau a plăcerii, modificări ale somnului și apetitului, oboseală persistentă, dificultăți de concentrare, sentimente de inutilitate sau vinovăție excesivă și gânduri despre moarte sau suicid. NIMH descrie depresia majoră ca o condiție care implică simptome prezente cea mai mare parte a timpului pentru cel puțin două săptămâni și care interferează cu viața zilnică (NIMH, 2024).

În ghidul NICE pentru menopauză, există o diferență importantă între simptomele depresive asociate menopauzei și depresia diagnosticată clinic. NICE recomandă ca, atunci când depresia este suspectată sau diagnosticată în contextul menopauzei, abordarea să ia în considerare atât ghidul pentru menopauză, cât și ghidul pentru depresia la adulți (NICE, 2024; NICE, 2022). Această distincție este valoroasă pentru că ne ajută să nu reducem totul la menopauză, dar nici să nu ignorăm menopauza. Avem nevoie de o evaluare integrată, care vede femeia întreagă: corp, psihic, somn, istorie, relații și context.

De ce vulnerabilitățile vechi pot reveni

Perimenopauza poate reactiva istorii emoționale mai vechi

Perimenopauza nu se întâmplă într-un vid. Ea se întâmplă într-o femeie cu o istorie. O femeie care poate a trecut prin episoade depresive, anxietate, depresie postpartum, traumă, dolii neîncheiate, burnout sau ani întregi de auto-abandon. O femeie care poate a învățat să funcționeze impecabil, să nu ceară, să nu deranjeze, să nu se oprească și să nu își ia prea mult în serios propriile nevoi.

Când corpul se schimbă, somnul scade, energia devine mai puțin disponibilă și sistemul nervos este mai sensibil, aceste istorii pot deveni mai active. Femeia nu regresează, doar are mai puține resurse pentru a ține totul sub control. Ceea ce a fost compensat ani de zile prin muncă, disciplină, grijă pentru ceilalți sau performanță poate începe să se vadă.

Uneori, anxietatea din perimenopauză nu este doar despre viitor. Este și despre vechi experiențe de nesiguranță. Uneori, tristețea nu este doar despre hormoni. Este și despre dolii neplânse sau despre părți din sine amânate prea mult. Uneori, iritabilitatea nu este doar o schimbare de dispoziție. Este și expresia unor limite încălcate mult timp. Iar uneori, ceea ce femeia numește „nu mai suport” poate fi primul moment de adevăr după ani întregi în care a suportat prea mult.

A spune acest lucru nu înseamnă a psihologiza excesiv și nici a sugera că femeia și-a produs singură simptomele. Înseamnă să privim cu mai multă finețe intersecția dintre corp și biografie. Corpul poate fi într-o tranziție neuro-endocrină, iar psihicul poate fi într-o tranziție de identitate. Uneori, cele două se amplifică reciproc.

Cum susținem sănătatea mintală fără să reducem totul la hormoni și fără să spunem „este doar în capul tău”?

Primul lucru care ajută este ca femeia să fie crezută. Nu liniștită rapid, nu contrazisă, nu trimisă acasă cu ideea că „așa este vârsta aceasta”, ci ascultată cu seriozitate. Când o femeie spune că nu se mai simte ca înainte, merită să fie întrebată despre somn, bufeuri, ciclu menstrual, stres, istoric psihic, medicație, relații, muncă, sprijin, simptome fizice și funcționare de zi cu zi. O evaluare bună nu caută o singură cauză, ci încearcă să înțeleagă întregul context.

Al doilea lucru este evaluarea medicală, mai ales atunci când simptomele sunt noi, intense sau afectează viața. Palpitațiile, insomnia severă, modificările importante ale dispoziției, atacurile de panică, sângerările neobișnuite, oboseala extremă sau schimbările bruște ale funcționării merită discutate cu un medic. Scopul nu este să ne speriem, ci doar că o femeie nu ar trebui să ghicească singură ce se întâmplă cu corpul ei.

Al treilea lucru este evaluarea psihologică sau/și psihiatrică atunci când suferința devine persistentă, când apar pierderea interesului, retragerea, lipsa de speranță, atacurile de panică, anxietatea greu de controlat sau afectarea funcționării. NICE recomandă ca depresia suspectată sau diagnosticată în contextul menopauzei să fie abordată împreună cu recomandările pentru depresia la adulți, nu tratată ca o simplă anexă a menopauzei (NICE, 2024; NICE, 2022).

Al patrulea lucru este somnul. Uneori, sănătatea mintală începe cu recuperarea somnului, ca fundație, nu soluție unică. Dacă o femeie doarme prost luni întregi, orice intervenție psihologică va fi mai greu de susținut, pentru că organismul ei funcționează deja cu resurse reduse. Somnul, simptomele vasomotorii și dispoziția trebuie privite împreună, nu separat.

Terapia poate avea un rol important, mai ales atunci când femeia are nevoie de un spațiu în care anxietatea sau tristețea să nu fie tratate doar ca simptome de eliminat, ci ca experiențe de înțeles. Într-un cadru terapeutic, se pot explora limitele, doliile, furia, frica, schimbările de identitate și felul în care femeia vrea să trăiască această etapă fără rușine. Uneori, ceea ce ajută nu este o soluție imediată, ci o relație în care femeia nu mai trebuie să se apere pentru ceea ce simte.

La fel de important este suportul social. Grupurile de sprijin pot reduce izolarea, pentru că multe femei se simt mai puțin speriate atunci când aud alte femei spunând: „Și eu am trecut prin asta.” Nu toate experiențele sunt identice, dar rușinea se reduce atunci când ceea ce părea o suferință individuală capătă limbaj și martori.

Dacă apar gânduri de auto-vătămare, gânduri suicidare sau sentimentul că nu mai poți rămâne în siguranță cu tine, este nevoie de ajutor imediat din partea serviciilor de urgență sau a unui profesionist în sănătate mintală. Aceasta nu este o slăbiciune și nu este un eșec. Este o situație care merită protecție urgentă!

Îți reamintesc că acest articol are scop educativ și nu înlocuiește evaluarea medicală, psihologică sau psihiatrică atunci când simptomele sunt intense, persistente sau afectează funcționarea de zi cu zi.

Cum ar fi să nu mai tratăm sănătatea mintală a femeilor ca pe o notă de subsol?

Anxietatea și tristețea din perimenopauză nu trebuie nici dramatizate, nici minimizate. Nu orice neliniște este tulburare anxioasă și nu orice tristețe este depresie. În același timp, nu este acceptabil ca femeile să fie lăsate singure cu simptome care le schimbă somnul, relațiile, munca, corpul și sentimentul de sine.

Avem nevoie de un limbaj mai matur, capabil să țină împreună mai multe adevăruri. Ceea ce trăiești poate avea legătură cu tranziția corpului tău, dar nu ești doar hormoni. Poate avea legătură cu stresul, dar nu ești „prea sensibilă”. Poate avea legătură cu istoria ta, dar nu este vina ta. Poate fi o reacție de adaptare, dar poate fi și o suferință care are nevoie de sprijin.

Perimenopauza nu este doar o etapă biologică. Pentru multe femei, este o perioadă în care corpul, psihicul și viața se întâlnesc într-un punct de mare sensibilitate. În acel punct, întrebarea nu ar trebui să fie „de ce nu te controlezi mai bine?”, ci „ce se întâmplă cu tine și de ce ai nevoie ca să nu treci singură prin asta?”.

Nu ești slabă și nu exagerezi. Poate că sistemul tău nervos, corpul tău și viața ta îți cer o atenție pe care ai amânat-o prea mult. Iar dacă anxietatea sau tristețea au devenit prea intense pentru a fi purtate de una singură, ajutorul nu înseamnă eșec, ci grijă de sine.